Ultima actualizare: azi, 21:05
Locale

Olimpia Suporterilor: Kereskényi face afirmații cu zero acoperire juridică. Numele Olimpia e în siguranță

Reprezentanții Club Sportiv Suporter Club Olimpia MCMXXI reacționează după ce primarul Kereskenyi Gabor a anunțat că echipa de fotbal CSM Satu Mare preia numele de CSM Olimpia. Olimpiștii spun că edilul-șef ”face afirmații cu zero acoperire juridică”, iar reprezentanții primăriei ”nu cunosc importanța unei mărci și gravitatea încălcării drepturilor ce decurg din aceasta”. 

Redăm mai jos comunicatul de presă:

,,Având în vedere cele declarate în respectiva conferință de presă, CS SC Olimpia MCMXXI Satu Mare, ca deținător al mărcii înregistrate la OSIM sub numărul M 2020 06025, a cărei copie o aveți atașată, ne exprimăm mirarea că, având în spate un aparat juridic ca cel din Primăria Satu Mare, reprezentantul acesteia face afirmații cu zero acoperire juridică. Obținerea respectivei mărci a fost făcută cu respectarea legilor în vigoare, atunci când nimeni altcineva nu era interesat de soarta Olimpiei, cu atât mai puțin cei prezenți la conferința de presă. Pentru a nu ajunge la situația echipei Farul Constanța unde o persoană fizică a dobândit marca clubului, grupul Voluntari Olimpiști, cei care au fost mereu alături de Olimpia, au decis să o pună la adăpost. Ne miră de asemenea faptul că reprezentanții primăriei nu cunosc importanța unei mărci și gravitatea încălcării drepturilor ce decurg din aceasta. Recent, o entitate sportivă din municipiu, a înțeles acest lucru și urmare a discuțiilor purtate cu noi, a ales să își schimbe denumirea din FC Olimpia în Academia Partium, dar se pare că în anumite cercuri dorința unora este mai presus de lege.

De asemenea, respingem afirmația conform căreia noi ne-am aroga dreptul de continuatori ai Olimpiei. În istoria clubului, pe care unii au scris-o, dar se pare ca nu au priceput-o, nu există continuitate ca să se poată vorbi despre un palmares clar care să poată fi moștenit. Chiar și Olimpia 2010 la pornire nu s-a dorit a fi continuatoarea clubului desființat în 2007 pentru a face loc tocmai actualului CSM, diferența dintre continuator și deținător de marcă fiind clar stabilită în legile Statului Român. Legi care nu pot fi schimbate prin hotărâri de consiliu local la inițiativa nimănui.

Solicitarea în baza căreia Primăria a decis să facă demersul de modificare a denumirii ni se pare la fel de ciudată, având în vedere faptul că vine din partea unor foști angajați ai Olimpiei, actualmente angajați ai Clubului Sportiv Municipal. Trecând peste forma neprofesionistă de strângere a respectivelor semnături (se impunea un tabel nominal cu un cap de tabel care să descrie clar demersul pentru care se semnează), ne întrebăm unde au fost acei semnatari, jucători în activitate la acel moment, când Olimpia 2010 se zbătea între supraviețuire și desființare? Se plângeau pe la colțuri de datoriile clubului Olimpia 2010 față de ei și își căutau alte locuri de muncă, inclusiv în cadrul clubului nostru, unde sumele discutate i-au nemulțumit. Dacă dragostea lor pentru Olimpia este și a fost atât de mare, de ce nu s-au oferit, la fel ca Voluntarii Olimpiști, să presteze servicii gratuit pentru ea? Unde a fost grija primăriei pentru Olimpia când echipele de juniori se împrăștiau în toate colțurile țării și ale județului, în timp ce inițiativa de preluare a juniorilor Olimpiei 2010 la CSM s-a transformat în înființarea unei echipe de seniori?

Ne propunem să împrospătăm memoria sătmărenilor legat de cele întâmplate în anul 2017, când în mod intenționat Olimpia a fost lăsată să se desființeze, deși acționari ai clubului erau Consiliul Local și cel Județean. Neplata cotizațiilor la care aceste instituții s-au angajat prin statut a dus printre altele la colapsul clubului de atunci, acesta ajungând la un faimos -50 de puncte în clasament ca urmare a penalizărilor pentru datoriile acumulate. Asta înseamnă grija autorităților locale pentru numele de Olimpia. Aceasta este competența celor care azi vor să pună din nou mâna pe cel mai cunoscut brand al județului. Din păcate pentru ei, din fericire pentru sătmăreni, nu se mai poate. Vă asigurăm că vom face toate demersurile necesare pentru ca acest lucru să nu se întâmple.

Am fost acuzați că nu dorim colaborare cu autoritățile locale. FALS! Prin primul comunicat al clubului am anunțat că vedem posibilă o colaborare cu autoritățile locale, dar doar prin intermediul legii 350/2005, lege care asigură o transparență de 100% la cheltuirea banului public. Răspunsul autorităților a fost acela că au respins absolut toate proiectele depuse de clubul nostru, asta în condițiile în care alte proiecte identice ale altor cluburi au fost aprobate. Pentru ca opinia publică să înțeleagă de ce am ales acea cale este pentru că aleșii locali se aleg periodic, nimeni nu este, oricât și-ar dori acest lucru, veșnic în funcție, iar noi, cei care iubim Olimpia nu putem să-i lăsăm numele în voia sorții. Iar dacă cei aflați la acea conferință de presă vor o continuare a Olimpiei, suntem convinși că o doresc pe formatul Olimpiei 2010 la adresa căreia noi am tras semnale de alarmă cu care domnul primar la acea vreme a fost de acord. Până și-a numit proprii reprezentanți, după aceea lăsându-se liniștea.

Totodată, dăm exemplul desființării recente a echipei de baschet, lucru care se poate întâmpla secției de fotbal oricând, la oricare schimbare de primar sau la moftul unui grup de consilieri. Noi avem o datorie istorică față de Olimpia, să nu permitem să dispară acest nume care se confundă cu tot ce înseamnă fotbalul sătmărean, în toată istoria lui.

În concluzie, îi asigurăm pe toți cei care iubesc Olimpia că numele acesteia este în siguranță, și că vom face toate demersurile necesare ca cele întâmplate până acum să nu se repete”.


CITEȘTE ȘI:

 

12 comentarii

  1. Big Brother Răspunde

    Numele Olimpia este in siguranta la… GOLANI

  2. Raul Răspunde

    Palmaresul echipei am înțeles ca s-ar afla la Beniamin Kira.

  3. România reală Răspunde

    Și mai adăugați și faptul că însuși primarul este jurist chiar dacă de Debrecen, tot jurist se cheamă.
    Consider că este doar o manifestare politicianistă fără nici o acoperire. Dacă voluntarii olimpiști au înregistrare marca și sigla la OSIM primarul poate să spună ce dorește că dreptatea nu e de partea lui.
    Și dacă îi e așa drag numele Olimpia de ce s-a lăsat să scape din mâna autorității locale???

  4. Y_grec Răspunde

    Am o cunoștință care mi-a spus că marca înregistrată la OSIM , este de vânzare la o firmă de insonsolvență din Satu Mare.

  5. CATRINEL RAT Răspunde

    CEL MAI CORECT AR FI SA SE ORGANIZEZE UN MECI PENTRU DENUMIRE INTRE CELE DOUA ECHIPE. CINE CASTIGA, PREIA NUMELE.

  6. România reală Răspunde

    Repet. Din cauza datoriilor imense acumulate Primăria a zis că mai bine renunță la Olimpia prin 2007-2008 în forma în care era organizată. Acum mă gândesc că s-a mai rezolvat ceva din datorii că cineva vrea să rebrenduiască forțat CSM. Repet, nu eu tot spuneam că CSM nu e Olimpia ci exact Primăria. Asta ca nu cumva să fie trași de mânecă din cauza datoriilor acumulate de știți și voi foarte bine cine. Toată abordarea însuși a primarului nu este corectă plus denotă și ceva lipsuri în cunoștiințe de drept. Îi recomand să stea la ceva discuții cu consilierii juriști asta până nu va fi târziu. Este doar un sfat. Că în ultima perioadă văd că insistă și impresia mea e că tare vrea să aibă probleme în justiție.: Cubic, “supozitorul” și acum ăsta.

  7. Chiru Răspunde

    Îmi amintesc de vremurile bune în care Bretan stătea la gard la Mirxea Govor sa-i de 100 de lei pentru a bea o bere și sa mănânce o ciorba.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.