Ultima actualizare: ieri, 21:59

Locale

Poliția Rutieră schimbă Loganul cu BMW. Vor fi cumpărate sute de autospeciale

Poliţia Română va schimba celebrele Loganuri cu autospeciale BMW 320ix care ating 100 km/h în numai opt secunde, a transmis Sindicatul Europol.

La nivelul IGPR a fost desfășurată o licitație în vederea contractării, în cadrul proiectului ,,Dezvoltarea unui sistem mixt mobil de monitorizare a traficului rutier privind încălcarea regulilor de circulație”, finanțat prin Programul Operațional Infrastructura Mare (P.O.I.M.) axa 2.5,  a unui număr de maximum 600 de autospeciale de poliție destinate specialității „rutieră”.

Astfel, Poliţia Română vrea să doteze Serviciile Rutiere din cadrul inspectoratelor din întreaga ţară cu noile BMW-uri Seria 3 care vor înlocui autospecialele Dacia Logan cu care poliţiştii lucrează de ani buni.

Potrivit Sindicatului Europol, garanțiile solicitate sunt de minimum 6 ani pentru rezistența la coroziune a caroseriei și minimum 3 ani pentru echipamentele din dotarea autospecialei și inscripționării.

19 comentarii

  1. H&R Răspunde

    Acum care economie sustinem?
    Hai ca Dacia Spring e doar comercializat in Romania, ca-i fabricat in China in totalitate.
    Dar totusi.

    • c-block Răspunde

      Hai și tu acuma!?!? E clar că protejează economiile unora din jeb sau din conturile lor. Simplu. Restul e gargară și praf în ochi pentru p@lime.

    • joliku Răspunde

      Da nu aveam sute de vw polo cumva!? ca pe langa militie aveai unde parca acum vreo 15 ani, acum omu si masina!!!

  2. Norik Răspunde

    ACUM PE CRIZA ASTA NEMERNICII DRACULUI!!!!

  3. misi Răspunde

    Cozma !!! Tu ce spui? Zi ceva? Sa cumpere pe curent ca e mai ieftin, si pana ce stau politai la incarcat mai dau ceva amenzi.

  4. Hag Răspunde

    Și noi o să stingem becuri și o să închidem gazul.

  5. Dobi Răspunde

    Termostatul pe 15 grade, TV 1 ora seara, si respirati doar o data la 30 de secunde sa nu consumati oxigenul. Si mai platiti si taxe, cat mai multe si cat mai mari. Ca sa-si ia militia benveuri. Ca in logan fac hemoroizi de la scaune. Doar asa, un exercitiu de calcul: de banii a fiecare benve din asta, cumperi 6 loganuri. Ca sa intelegeti pe ce se duc banii din taxele ce le platim.

    • Crăciun Ghiuri Răspunde

      Și de reducerea facturii de curent electric de 200000 €/lună de la clădirea Parlamentului încă nici nu am pomenit! Unii să șporolească ca alții să risipească! Idem ce a fost și pe pandemie! Unii au primit sporuri, multe nemeritate și nemuncite și avantaje pe când alții au fost efectiv nenorociți. De exemplu cum se justifică sporul de covid la o instituție unde se suspendă relațiile publice fizice și depunerea se face numai online, asta vorbesc mai mult de un an de zile? Sau și online-ul transmite virusul? Astea toate sunt făcute și în așa mod exploatate ca să fie bine pentru EI!

  6. Bibi Răspunde

    Da ce, politienii e mai prosti ca seno-deputatii sau ai lu’ ma-ciuca?

  7. Cetateanul Răspunde

    Precum alegatorii, asa si alesii !

  8. Deputat Răspunde

    Mai platiti taxe fraierilor, sa se plimbe militia in masini de lux si parlamentarii sa-si mai ia vile pe undeva.

  9. Altu cu BMW Răspunde

    Gata, vand bmw-ul si-mi iau mercedes.

    • altu fără bmw Răspunde

      Te înțeleg. Nu vrei să fii băgat în aceeași oală cu ei. Sunt curios ce se va alege de aceste mașini. Am așa o presimțire că multe vor ateriza orin șanțuri. Că aceste mașini necesită și șoferi. Vom avea de acum încolo și polițiști cocălari. Unii dintre ei.

      • Inca unu cu bmw Răspunde

        De asta nu ai si nu vei avea tu niciodata bmw. Saracule.

        • altu fără bmw Răspunde

          Nu am că nu îmi trebuie. Îmi susțin în continuare ce a spsu. Va fi țara plină de jmekeri de jmekeri cu epoleți care se vor da grozavi pe coclauri pe uliță pe undeva. Consideră că acolo nimeni nu îi vede și cine mai merge la agâțat gagici cu maișină de mașină și pe deasupra cu girofar ca ei????? E problemă cu piesa interschimbabilă care se găsește între scaun și airbag, sau volan dacă ți-e mai simplu. Înțelegi puiucule acum?

  10. unu Răspunde

    eu lucrez la privat 1 zi nu am fost liberi din cauza covidului , dar niciunspor nu am primit niic macar 1leu , are dpretate cine a zis mai sus , erau multe institutii care au luat sporuri

    • Crăciun Ghiuri Răspunde

      Da. Eu am zis. Și îmi spune totuși cineva pe ce considerente s-au dat acele sporuri când verificările pe teren au fost suspendate o perioadă și inclusiv relațiile cu beneficiarii? Doar totul online? Este revoltător! Și mai au și tot felul de alte pretenții! Iar când aud că unii au fost atât de “strâmtorați” cu banii că au fost în stare să cumpere alimente cu voucherele/tichetele de vacanță???? Că nu se satură veci!!!!

  11. Dan Răspunde

    Bine că nu se dotează cu ultimul model de BMW X7 Facelift 2023, văd că sunt bani la buget, ce bine ar sta organele astea într-un SUV de lux.

    https://www.phprentacar.ro/b-acesta-este-noul-bmw-x7-facelift-2023

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.