Ultima actualizare: azi, 16:15
Locale

Tupeu, nu glumă! Sătmărean beat și fără permis, prins la volanul unei mașini neînmatriculate

La data de 26 septembrie, în jurul orelor 21.00, polițiștii din cadrul Secției Poliție Rurală Valea Vinului, aflându-se în exercitarea atribuțiilor de supraveghere și control a traficului rutier, pe raza localității Poiana Codrului, au efectuat semnale de oprire unui autoturism, la volanul căruia se afla un bărbat.

Conducătorul auto de 31 de ani, domiciliat în aceeași localitate, a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând o concentrație alcoolică de 0,88 mg/l alcool pur în aerul expirat, fiindu-i prelevate mostre biologice pentru stabilirea cu exactitate a unei eventuale alcoolemii.

De asemenea, în urma verificărilor efectuate în bazele de date, polițiștii au stabilit faptul că bărbatul nu deține permis de conducere de nicio categorie, iar autoturismul condus de către acesta nu figurează ca fiind înmatriculat.

În cauză, se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de punerea în circulație sau conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat, conducerea unui vehicul fără permis de conducere, respectiv conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.

Sursa: IPJ Satu Mare

Un comentariu

  1. .... Răspunde

    Zilnic accidente soldate cu morti, zilnic. A iesi cu masina devine ruleta ruseasca, adica ma duc cu masina si poate ca vin si inapoi. Pentru specimene precum cel din in articol pedeapsa ar trebui sa fie spanzurare la marginea drumului si lasat acolo sa fie mancat de ciori.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.