Ultima actualizare: azi, 21:31

Locale

Bărbat căutat de autoritățile din Germania, oprit în Petea. Încătușat și dus direct în arest

Poliţiştii de frontieră din cadrul PTF Petea au identificat un cetăţean român pe numele căruia era emis, de către autorităţile din Germania, un mandat european de arestare.

Joi, 6 octombrie, în jurul orei 19.00, în Punctul de Trecere a Frontierei Petea s-a prezentat pe sensul de ieșire din ţară un cetăţean român, în vârstă de 25 de ani, domiciliat în județul Bistrița Năsăud.

Cu ocazia formalităţilor de frontieră, la controlul efectuat de către polițiștii de frontieră s-a constatat că pe numele acestuia a fost emis un mandat european de arestare, de către autorităţile din Germania, tânărul fiind condamnat pentru săvârșirea de infracţiuni contra proprietății.

Persoana în cauză a fost predată unui echipaj din cadrul Serviciului de Investigații Criminale al Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare, în vederea luării măsurilor legale ce se impun.

Sursa: Poliția de Frontieră

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.