Ultima actualizare: azi, 08:55
Locale

Bărbat strivit cu vola. A murit pe loc cu multiple fracturi. Şoferul beat, închisoare cu suspendare

Un şofer din judeţul Satu Mare a fost strivit cu vola de către un alt şofer. Totul s-a întâmplat în 2018 la staţia Tehnic Asist din Odoreu, când şoferul unei vole a efectuat manevre de mers cu spatele fără se asigure şi l-a strivit pe un şofer care era coborât din camion, iar condamnarea a fost dată în cursul acestei săptămâni, şi anume un an şi cinci luni de închisoare cu suspendare, potrivit informaţiilor PortalSM.

Tragicul accident a avut loc în 26.06.2018, în jurul orei 22.00. Bărbatul care conducea vola şi încărca staţia de asfaltare a dat cu spatele şi nu s-a asigurat, trecând cu vola peste un şofer. El le-a spus anchetatorilor că nu a observat victima decât după ce a trecut peste ea, a coborât imediat şi a sunat la 112, dar nu a mai putut fi salvat.

Raportul medico-legal arăta că victima avea multiple fracturi la nivelul pieptului şi bazinului şi organele interne distruse. La faţa locului a ajuns şi un echipaj de Poliţie care l-a testat pe şofer cu aparatul etilotest, rezultând o alcoolemie de 0,65 g/l alcool pur în sânge. El a recunoscut în faţa anchetatorilor că în pauza de masă de la ora 17.00 a băut două-trei beri.

După mai mulţi ani de anchete şi procese, şoferul volei şi-a aflat pedeapsa, un an şi cinci luni de închisoare cu suspendare.

5 comentarii

  1. ... Răspunde

    Ce naiba e aia : vola, că io n-am asa ceva la Golf

  2. Gman Răspunde

    Dicționar dexonline. Definiții pentru Vola. … Cuvântul Vola nu este în dicționar

  3. Altu Răspunde

    Eu am Vola, port in pantaloni, dar atârna din cauza diabetului si covidului, functioneaza tot a doua zi : a doua zi de Pasti si a doua zi de Crăciun….

  4. altu fără bmw Răspunde

    Asta-i motivul că în ce hal se circulă prin țară! Măi oameni buni! Ăsta era beat și lucra cu utilaj greu pe șantier. Apoi mai și omoară clar din neatenție și de beat (nu oricât ci 0,65 mg/l !!!!) ce era un coleg! Și ce primește? Condamnare cu suspendare? Ăsta care a luat decizia oare la ce s-a gândit? Că un mort e prea puțin? Să-i mai dăm o șansă???? Apoi și în cazul Karinei tot condamnare cu suspendare s-a dat? Felicitări !? Ce înțelege de aici șoferul care este obișnuit și se mai urcă și beat la volan după voi ????

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.