Ultima actualizare: ieri, 21:34

Locale

FOTO. Accident la Negreşti Oaş. Tineri pe moped răniţi

Accident la Negreşti Oaş. Doi tineri au fost răniţi într-un accident rutier produs sâmbără seara pe str. Victoriei din Negreşti Oaş.

Potrivit informaţiilor PortalSM, cei doi tineri se aflau pe un moped şi au lovit din lateral un autoturism care intenţiona să ajungă într-o parcare. În urma impactului mopedul a fost proiectat pe trotuar iar cei doi tineri au fost transportaţi la spital pentru invesigaţii medicale suplimentare.

Ce spune Poliția:

La data de 29 octombrie a.c., în jurul orelor 20.30, polițiștii sătmăreni au fost sesizați despre producerea unui eveniment rutier, pe raza localității Negrești-Oaș, cu victime.

În urma verificărilor efectuate, polițiștii au stabilit faptul că un bărbat de 42 de ani, domiciliat în județul Maramureș, aflat la volanul unui autoturism, ar fi efectuat un viraj către stânga și ar fi intrat în coliziune cu un motociclu care s-ar fi aflat în depășirea sa.

În urma producerii accidentului rutier, a rezultat rănirea conducătorului motociclului, în vârstă de 18 ani, precum și a unui alt tânăr, de 21 de ani, pasager al acestuia.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.

În cauză, cercetările continuă sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.