Ultima actualizare: azi, 15:42

Locale

Pericol public pe drumurile din județ. Sătmăreni fără permis, prinși la volan de polițiști

Trei persoane, printre care și un tânăr în vârstă de 18 ani, au fost prinse la volan fără să deține permis de conducere, în județul Satu Mare. Polițiștii au deschis dosare penale.

Ce spune Poliția:

La data de 4 octombrie, în jurul orelor 09.30, polițiștii din cadrul Secției Poliție Rurală Beltiug au efectuat semnale de oprire unui conducător auto, pe raza comunei Terebești. Polițiștii au identificat la volanul autoturismului un bărbat, de 39 de ani, domiciliat în aceeași localitate, care nu a putut prezenta permisul de conducere.

În urma verificărilor efectuate în bazele de date ale poliției, s-a constatat faptul că bărbatul nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. În cauză, cercetările continuă sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere.

La aceeași dată, în jurul orelor 12.30, polițiștii din cadrul Secției Poliție Rurală Valea Vinului au identificat pe Drumul Județean 193 D, între localitățile Hrip și Rușeni, un bărbat de 40 de ani, din comuna Păulești, care se afla la volanul unui autoturism și care, în urma verificărilor, nu poseda permis de conducere de nicio categorie.

Pe numele bărbatului a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere.

În seara aceleiași zile, polițiștii din cadrul Biroului Rutier Satu Mare, în timp ce desfășurau activități de supraveghere și control a traficului rutier, pe raza municipiului, au identificat un autoturism, la volanul căruia se afla un tânăr de 18 ani, din Satu Mare.

Polițiștii rutieri au procedat la efectuarea de verificări în bazele de date ale poliției, constatând faptul că tânărul nu posedă permis de conducere. În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere.

Sursa: IPJ Satu Mare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.