Ultima actualizare: azi, 11:29

Locale

Un tânăr beat a furat o mașină de poliție și a început să oprească șoferi în trafic

Un tânăr beat a furat o mașină de poliție și apoi a început să oprească alți șoferi în trafic. Totul s-a petrecut ieri, în județul Sibiu.

Potrivit turnulsfatului.ro, un tânăr de 23 de ani din Roșia a furat noaptea trecută un Duster al poliției rutiere Sibiu și a oprit mașini în trafic, prezentându-se drept polițist.

”La data de 21 octombrie a.c., în jurul orei 00.40, un tânăr, în vârstă de 23 de ani, domiciliat în comuna Roșia, a fost depistat conducând un autoturism pe strada Banatului din municipiul Sibiu, rezultatul testării sale alcoolscopice fiind de 0,79 mg/l alcool pur în aerul expirat. În privința autoturismului condus, polițiștii au constatat că este neînmatriculat.

Tânărul a fost însoțit la o unitate medicală, unde i s-au recoltat probe biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge, ulterior fiind condus la sediul Biroului Rutier Sibiu, pentru întocmirea documentelor, în vederea efectuării de cercetări penale, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducere sub influența alcoolului și conducerea unui autovehicul neînmatriculat”, se arată în informarea trimisă de IPJ Sibiu.

Ulterior, în aceeași noapte, în jurul orei 02.55, prin apel 112, un conducător auto a sesizat faptul că, în timp ce se afla pe Bulevardul Mihai Viteazu din municipiul Sibiu, un bărbat îmbrăcat în ținută civilă a coborât dintr-o autospecială de poliție și i-a solicitat permisul de conducere.

De asemenea, persoana care a făcut sesizarea a precizat și faptul că bărbatul respectiv s-ar fi aflat sub influența băuturilor alcoolice.

De îndată s-au declanșat verificări, în vederea identificării autospecialei și persoanei care ar fi utilizat-o, constatându-se în același timp că o autospecială utilizată de către polițiștii Biroului Rutier Sibiu a fost sustrasă din fața sediului unității.

În urma verificărilor efectuate, în jurul orei 03.35, autospeciala în cauză a fost identificată în localitatea Veștem.

Totodată, a fost identificat și depistat și bărbatul care ar fi sustras autospeciala, respectiv tânărul de 23 de ani, care a fost anterior depistat sub influența băuturilor alcoolice.

În prezent, persoana în cauză se află în custodia polițiștilor Serviciului de Investigații Criminale din cadrul I.P.J. Sibiu, fiind audiată cu privire la circumstanțele stării de fapt constatate, urmând a fi aplicate măsuri legale în consecință, anunță IPJ Sibiu într-o informare transmisă Turnul Sfatului.

6 comentarii

  1. H&R Răspunde

    A avut prima zi de proba. Poate fi angajat! Altceva nu știe nici Politia.

  2. altu fără bmw Răspunde

    @H&R. Pe mine mă amuză că nimeni nu pune întrebarea cum a pus mâna pe mașina poliției! Erau cheile în contact și polițistul dormea sau era la birt noaptea? Că altfel nu văd cum. Dar e piesă demnă de Benny Hill!

    • H&R Răspunde

      @altu fără bmw, iti dai seama unde am ajuns? Astia ne apara. Nu poate sa se apere ei de hoti.

      • altu fără bmw Răspunde

        Mda. Și să vezi ce de speciali mai sunt și ce de aere de bășini de păsulă au unii (foarte mulți dintre ei) în cap!? Genul vecinului meu milițian care pe pandemie dădea și le rupea pe cei nemascați cu amenzi dar culmea nici el nu purta că și asta îl citez pe el “da eu sunt polițist”!? Tot mă gândeam să sun la șefii lui dar mi-am dat seama că numai mă leg la cap și absolut degeaba. Sunt curios dacă se va afla ce pățește polițistul vinovat. Că totuși e vorba de mașina “organului”, nu? Benny Hill curat. Și să mai ai după asta încredere în ei când șoferul beat le fura mașina din ogradă????

        • Sâcă Răspunde

          Mai rău era dacă baga in portbagaj și milițienii, și uita mașina undeva în vreo pădure …cu procesul verbal cu tot.

          • altu fără bmw

            Era mai bine atunci. Făcea și ceva bun pe ziua aia. Eu dacă eram ceva șef de-al lor făceam instrucție cu ei o săptămână că așa se pare că trebuie.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.