Ultima actualizare: azi, 15:18

Locale

Băut la volan, un sătmărean a făcut drifturi și a lovit cu mașina două indicatoare

La data de 25 noiembrie, polițiștii rutieri au fost sesziați cu privire la producerea unui eveniment rutier, pe bulevardul Aurel Vlaicu la intersecția cu sens giratoriu cu DN 19H din municipiul Satu Mare.

Ajunși la fața locului, polițiștii au constatat faptul că un conducător auto, de 35 de ani, din Satu Mare, ar fi adoptat un comportament agresiv prin conducerea intenționată a unui vehicul prin accelerarea repetată a motorului și realizarea de derapaje controlate în vederea întoarcerii sau rotirii acestuia, ar fi derapat, ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare, intrând în coliziune cu indicatorul rutier ”Cedează Trecerea” și indicatorul ”Intersecție cu sens giratoriu”.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, acesta indicând valoarea de 0,84 mg/l alcool pur în aerul expirat. Acesta a fost transportat la Unitatea de Primire Urgențe Satu Mare în vederea recoltării de probe biologice, pentru stabilirea cu exactitate a alcoolemiei.

În urma evenimentului rutier au rezultat doar pagube materiale. Verificările în cauză continuă în lucrarea penală întocmită, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice.

Sursa: IPJ Satu Mare

 

Un comentariu

  1. Driver Răspunde

    O cunostinta a lovit un indicator, a costat 2000euroi, asigurarea nu a platit ca a adormit….. Nici la alcool nu plateste. Dezmeticirea va costa…. Muuuult…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.