Ultima actualizare: azi, 19:32

Locale

Casă în flăcări în județul Satu Mare. Au intervenit pompierii

ACTUALIZARE. La sosirea forțelor de intervenție, focul ardea mocnit în jurul hornului casei de locuit, acesta fiind ulterior lichidat de către echipajele de pompieri, evitandu-se astfel limitarea propagării incendiului la acoperiș și anexele din vecinătate.

ISU Satu Mare: Cu aceasta ocazie, reiteram masurile de prevenire premergator sezonului rece, referitor la utilizarea coșului pentru evacuarea fumului:

– coşurile, burlanele şi canalele de fum vor fi curăţate obligatoriu;

– în podul casei, coşul de fum va fi tencuit, pentru a nu prezenta fisuri prin care scânteile să se răspândească şi să constituie surse de aprindere;

– coşurile, burlanele şi canalele de fum vor fi izolate faţă de elementele combustibile ale pereţilor, planşeelor şi acoperişurilor.

Știrea inițială:

Astăzi, la ora 15:03, Inspectoratul pentru Situații de Urgență “Someș ” Satu Mare, a fost alertat să intervină la stingerea unui incendiu la o casă de locuit, în localitatea Gherța Mare.

La locul intervenției s-au deplasat trei cadre militare cu o autospecială de stingere cu apă și spumă din cadrul punctului de lucru Turț.

Nu sunt anunțate victime. Intervenția se afla în dinamică.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.