Ultima actualizare: azi, 16:16
Locale

Fermierii din Satu Mare, revoltaţi! Vor scoate utilajele pe străzile din Satu Mare

Fermierii din Satu Mare sunt în pragul falimentul şi ameninţă că dacă nu vor primi sprijin guvernamental, aşa cum li s-a promis, vor scoate utilajele pe străzile din municipiul Satu Mare.
Prefectul Radu Roca împreună cu directorul de Cancelarie, Radu Iancu și Ramona Antonescu, șef serviciu au avut azi o întâlnire cu conducerea Uniunii de Ramură Națională a Cooperativelor din Sectorul Taurin BOVICOOP pentru a găsi împreună soluții la solicitările crescătorilor de bovine de lapte.
La întâlnire au participat din partea Uniunii de Ramură Națională a Cooperativelor din Sectorul Taurin BOVICOOP, președintele Daniel Frei, directorul executiv, Iasmina Blidar și fermierul Porombovits Gellert.
Președintele Daniel Frei i-a înmânat prefectului Radu Roca o petiție în care sunt menționate revendicările fermierilor.
Prefectul Radu Roca a luat act de solicitările reprezentanților Uniunii de Ramură Națională a Cooperativelor din Sectorul Taurin BOVICOOP și i-a asigurat că în cursul acestei săptămâni va trimite din partea Instituției Prefectului județul Satu Mare o adresă către Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale ( MADR) cu toate solicitările fermierilor pentru ca aceștia să depășească situația critică în care se află în urma crizei apărute la nivel european după izbucnirea conflictului din Ucraina și în urma secetei care i-a dus pe fermieri în imposibilitatea de a-și asigura necesarul furajer pentru un întreg an zootehnic.
Fermierii solicită un ajutor concret din partea MADR încă din acest an deoarece ajutorul oferit pe cap de bovină de lapte pe fondul Cadrului temporar de criză aferent anului 2022 va fi achitat abia în 2023.
” Cerem găsirea altor soluții imediate care să sprijine producția de lapte, respectiv achiziția de furaje a anului curent, așa cum de altfel reprezentanții statului au promis public în urmă cu mai puțin de o lună” spune președintele Uniunii , Daniel Frei.
Acesta l-a mai informat pe prefect că din cauza costurilor tot mai mari la facturile de energie există riscul ca efectivele de bovine de lapte să se reducă drastic în județ iar prețul laptelui la raft și a produselor lactate să explodeze.
”Voi trimite un memoriu către Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale cu toate solicitările dvs și sunt convins că se vor găsi soluții pentru a primi tot sprijinul pe care de altfel îl meritați. Sunt de profesie doctor medic veterinar și cunosc problemele cu care vă confruntați.”- prefect Radu Roca.

Reprezentanții fermierilor au anunțat că dacă nu se rezolvă problemele lor vor recurge la mijlocul acestei luni la o grevă de avertisment și vor scoate utilajele agricole pe străzile din municipiul Satu Mare.

FOTO: Protestul fermierilor din 2016 din Satu Mare

4 comentarii

  1. ====== Răspunde

    H@R , nu comentezi nimic?

    • H&R Răspunde

      O sa cumparam lactate din UE, de la polonezi, unguri sau alte state membre, ca acolo merita sa cresti animale, la noi merita sa cresti politicieni. Trist dar adevarat!

  2. Glumetul Răspunde

    Pariu ca vor fi putini: guvernantii au facut motorina asa scumpa, ca te gandesti de 6 ori sa pornesti tractoru….

  3. De aici înțelege fiecare ce vrea Răspunde

    Acum orice se face e deja tardiv. Nici fân sau furaj să cumperi de pe piață, așa scumpă cum e nu găsești! Ajutor trebuia dat repede cum a început seceta! Dar să ai război la graniță și tu ca stat nu faci tot posibilul să asiguri securitatea alimentară a populației??? Că aia cu importul va fi din ce în ce mai subțirel și din ce în ce mai scump! Avem ditamai țara și terenurile multe stau nemuncite de ani de zile! Dar noi ca stat exportăm apa la unguri pe la Arad ca ei să irige! Și ca să vezi jumatea aia de țară pe care hulesc mulți produce mai mult decât noi! Nu observați? Dar ca să nu uit ei de decenii au depozite zonale de cereale la nivel de județ pentru a se asigura în orice eventualitate consumul intern! Noi nici asta nu avem, doar vorbim că ce bine ar fi! Acum chiar dacă dau ajutor în bani la agricultori ce să facă cu banii???? Cumpărăm fân din Africa de Sud sau Argentina?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.