PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

FOTO/VIDEO. Epuizați după intervenție. Ei sunt eroii care au salvat de la moarte doi sătmăreni

Pompierii care au salvat, astăzi, sâmbătă, 26 noiembrie, doi sătmăreni din turnul de apă de la Decebal, de la zeci de metri înălțime, au fost surprinși extenuați, după o intervenție care a durat mai multe ore.

Inspectoratul pentru Situații de Urgență “Someș” al județului Satu Mare, a fost alertat să intervină, în această dimineață, în jurul orei 11.00, la o înălțime de aproximativ 25 de metri, pentru salvarea unui bărbat care, în urma unei întrețineri la turnul de apă, din localitatea Decebal, s-a intoxicat cu vapori de diluant. Apelul la SNUAU 112 a fost realizat de către colegul care însoțea persoana în cauză.

La fața locului s-au deplasat forțele militare cu o autoscara si un echipaj medical din cadrul Serviciului Județean de Ambulanță Satu Mare. În sprijinul echipajelor prezente a mai fost trimisa o autospecială de prima intervenție și comandă si o autospeciala cu modul de descarcerare.

Intervenția a durat mai multe ore, cei doi sătmăreni au fost extrași, pe rând, din turnul de apă, de la zeci de metri înălțime. Cele două persoane au primit oxigen, iar după ce au fost extrase, su fost predate echipajului medical al Serviciului de Ambulanță Județean Satu Mare.

La finalul intervenției, pompierii care au salvat viața celor doi bărbați au fost surprinși extenuați.

Ei sunt eroii zilei: Plt.adj. Demian Marian Rareș, plt.adj. Barna Jozsef, plt. Pușcaș Alin, plt.adj. Czier Tiberiu, plt.maj. Ardelean Adrian.


CITEȘTE ȘI: