Ultima actualizare: azi, 13:59

Naţionale

Primark deschide primul magazin din România!

Primark a anunțat joi că intră pe piața din România, urmând să deschidă primul său magazin înainte de Crăciun, demarând deja procesul de recrutare de personal, potrivit Adevărul.

Primark, retailerul internațional de modă, a anunțat că primul său magazin din România va fi inaugurat în București în preajma sezonului sărbătorilor de iarnă. Mult-așteptatul magazin emblematic, situat în centrul comercial ParkLake, se va deschide pentru cumpărători joi 15 decembrie, de la ora 10.00.

Noul magazin va face angajări, creând 290 de locuri de muncă pentru economia locală din București, iar o serie de locuri de muncă cu jumătate sau normă întreagă sunt încă disponibile, inclusiv posturi de asistent retail l, dar și posturi de conducere.

Maciej Podwojski, Director Vânzări, Europa Centrală și de Estal retailerului a declarat: „Așteptăm cu nerăbdare să îi primim pe clienți în minunatul magazin din România într-o zi care va marca un moment de mare bucurie pentru compania noastră, lansarea pe cea de-a patra piață în Europa Centrală și de Est și pe cea de-a 15-a piață la nivel global. Avem planuri de dezvoltare ambițioase în ECE și anunțul de astăzi este primul pas în România – vor urma mulți alții. Magazinul este aproape gata, așa că suntem foarte încântați să ne deschidem porțile luna viitoare și să îi cunoaștem pe noii noștri clienți din România.”

Eduard Moise, Manager Magazin, Bucharest ParkLake: „Suntem încântați că noul nostru magazin se va deschide înainte de sezonul de sărbători, oferindu-le clienților ocazia de a profita de oferta noastră uimitoare înainte de Crăciun. Fie că sunt articole de bază pentru întreaga familie, fie că sunt ținute festive de petrecere, suntem convinși că noii clienți din București vor iubi oferta noastră. Avem colegi extraordinari care au muncit din greu să le ofere clienților o experiență uimitoare în magazin și abia aștept să îi primim în săptămânile care vin.” 

 

 

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.