Ultima actualizare: azi, 15:55

Locale

VIDEO. El este tânărul mort în accidentul de la Rătești. Nu avea permis de conducere

Daniel R. este tânărul ce și-a pierdut viața în accidentul din localitatea Rătești, județul Satu Mare. Tânărul, în vârstă de 28 de ani, nu deținea permis de conducere, potrivit informațiilor PortalSM

Tânărul a pierdut controlul volanului și a intrat cu mașina într-o casă.

„La data de 6 noiembrie a.c., în jurul orelor 21.50, poliţiştii sătmăreni au fost sesizați cu privire la producerea unui eveniment rutier pe DN 19, în localitatea Rătești.

Din primele verificări efectuate la fața locului, polițiștii au constatat faptul că un tânăr, de 28 de ani, ar fi pierdut controlul volanului, intrând în coliziune cu un imobil.

În urma verificărilor efectuate, polițiștii au stabilit faptul că, persoana în cauză nu deținea permis de conducere.

În urma evenimentului, a rezultat decesul tânărului.

Verificările în cauză continuă sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Satu Mare pentru PortalSM.

La fața locului s-au deplasat 9 cadre militare cu o autospecială de descarcerare și o autospecială de stingere cu apă și spumă, cu modul de descarcerare, din cadrul Detașamentului de Pompieri Satu Mare. La locul intervenției a fost trimis și un echipaj medical din cadrul Serviciului Județean de Ambulanță Satu Mare.

În momentul sosirii forțelor de intervenție victima era extrasă din autoturism, aceasta a fost preluată de echipajul medical SAJ pentru acordarea primului ajutor.

În momentul impactului in locuință nu se afla nicio persoană. Potrivit ObservatorNews, oamenii plecaseră din băcătăria spulberată de mașină cu 5 minute înainte de accident și se aflau într-o cameră alăturată.

 

3 comentarii

  1. blablabla Răspunde

    Nu credeți că voi toți ăștia care căutați nod în papură și mai ales scuze purtați o parte din vină pentru accident? Nu?

  2. dracu Răspunde

    ce-i aia “ObservatorNews,”…din ultima propozitie a stirii??

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.