Ultima actualizare: azi, 16:16
Locale

Vinovatul accidentului mortal din Dorolț a abandonat mașina în Bratislava. El este de negăsit

Vinovatul accidentului mortal din Dorolț a abandonat mașina în Bratislava. Polițiștii slovaci au identificat pe raza orașului Bratislava autovehiculul care ar fi fost implicat în accidentul mortal ce a avut loc, în data de 7 noiembrie, între localitățile Satu Mare și Dorolț.

Autovehiculul prezintă avarii ce sunt susceptibile a proveni din accident, acesta fiind găsit abandonat și, ulterior, ridicat în vederea efectuării unei expertize criminalistice.

În prezent, în urma administrării probatoriului, polițiștii au reușit să afle identitatea conducătorului auto implicat, iar cercetările continuă pentru depistarea acestuia.

Știrea inițială:

La data de 8 noiembrie, în jurul orelor 07.30, polițiștii rutieri sătmăreni au fost sesizați prin apelul unic de urgență 112 despre producerea unui eveniment rutier, pe Drumul Național 19 A, între localitățile Satu Mare și Dorolț, în urma căruia o persoană ar fi decedat.

În fapt, la data de 7 noiembrie, în jurul orelor 20.30, un bărbat de 58 de ani, cetățean slovac, în timp ce se afla la volanul unui autovehicul pe direcția de mers Satu Mare-Petea, ar fi accidentat un bărbat de 43 de ani, domiciliat în localitatea Dara care, în calitate de pieton, se deplasa pe partea carosabilă.

Din nefericire, evenimentul rutier s-a soldat cu decesul pietonului.

Ulterior, conducătorul auto a părăsit locul producerii accidentului fără acordul poliției.

În urma mobilizării tuturor polițiștilor rutieri și a efectuării cercetărilor care s-au impus, precum și a administrării materialului probator existent, s-a stabilit faptul că bărbatul ar fi părăsit teritoriul României în jurul orelor 20.45, prin Punctul de Trecere al Frontierei cu Ungaria, aflat în localitatea Petea, având ca posibilă destinație Slovacia.

În prezent, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Satu Mare desfășoară activități de colaborare cu autoritățile din Ungaria, Austria și Slovacia, în vederea identificării conducătorului auto.

În cauză, cercetările continuă pentru stabilirea tuturor împrejurărilor care au dus la producerea prezentului eveniment rutier.

Sursa: IPJ Satu Mare

 

2 comentarii

  1. glontu Răspunde

    cum?????..pai da la frontiera cred ca a asteptat vro ora, pana ce a stat la coada…si sa-u verificat (toate) actele..ca si la noi toti cetatenii..care am trecut “p-acolo” ..oameni de rand…ce..acuma nu stie cine era/cu ce masina?…pai daca parcam fara plata (30 min.)la Nyiregyhaza/Miskolc/……una doua se afla, si-mi tremetea acasa “cadoul”…

  2. i luv romanistan Răspunde

    plus ca a trecut granita cu masina avariata fara dovada??? ptr ce mai este vama??? ce verifica?? numai buletinul? in cazul asta putea sa treaca si cu tancul nimeni nu-l lua la intrebare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.