Ultima actualizare: azi, 09:33

Locale

Au băut, s-au urcat în mașină și s-au oprit într-un gard. Au ajuns pe mâna poliției

La data de 6 decembrie, în jurul orelor 04.30, polițiștii din cadrul Secției Poliție Rurală Valea Vinului au fost sesizați de către un bărbat de 46 de ani, domiciliat în comuna Crucișor, sat Iegheriște despre faptul că un autoturism ar fi intrat în coliziune cu gardul imobilului său.

Polițiștii au constatat că aspectele sesizate se confirmă, identificând la fața locului doi bărbați, de 24, respectiv 48 de ani, ambii din satul Poiana Codrului.

În urma verificărilor efectuate în bazele de date, s-a stabilit faptul că niciunul dintre cei doi bărbați nu posedă permis de conducere de nicio categorie.

De asemenea, procedura de testare cu aparatul alcooltest a relevat faptul că ambii bărbați se aflau sub influența alcoolului, valorile indicate fiind de 0,50, respectiv 0,78 mg/l alcool pur în aerul expirat, fiindu-le prelevate mostre biologice în acest sens.

În cauză, cercetările continuă față de tânărul de 24 de ani, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului, conducerea unui vehicul fără permis de conducere și distrugere.

Sursa: IPJ Satu Mare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.