Ultima actualizare: azi, 17:36

Locale

Polițiștii au demarat acțiunea ”Foc de artificii”. Controale de amploare în județul Satu Mare

La nivelul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare, se desfășoară, sub coordonarea polițiștilor din cadrul Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase,  planul de acțiune ,,FOC DE ARTIFICII”.

În această perioadă, polițiștii sătmăreni din diferite structuri, au acționat și vor acționa pentru prevenirea oricăror evenimente generate de nerespectarea legislației privind obiectele pirotehnice, în zona piețelor, târgurilor, centrelor comerciale, dar și în unitățile de învățământ.

În acest context, polițiștii procedează la implementarea planului de acțiune ,,Foc de Artificii”, prin susținerea unor sesiuni informativ preventive axate pe reglementările Legii nr. 126 din 1995 privind regimul materiilor explozive, republicată și modificată.

Astfel, polițiștii atrag atenția asupra evitării folosirii petardelor, întrucât sunt foarte periculoase și pot provoca leziuni și traumatisme ireversibile: handicap pe viață, pierderea vederii sau alte sechele. Potrivi legii, pentru a putea folosi articole pirotehnice și acelea doar din categoria F1, adică acelea care prezintă un risc foarte scăzut și un nivel de zgomot neglijabil (scântei, jerbe, etc), tinerii trebuie să aibă cel puțin 16 ani.

Articolele pirotehnice din categoria F1 nu cuprind petarde, baterii de petarde, petarde luminoase și baterii de petarde luminoase.

Din motive de ordine și siguranță publică se interzice deținerea, utilizarea și/sau vânzarea către publicul larg a celorlalte articole pirotehnice de divertisment (din categoriile F2 și F3).

S-a adus la cunoștința participanților la sesiunile de informare și faptul că, pentru a putea deține, comercializa, transporta și folosi articole pirotehnice, persoanele juridice au obligația de a obține autorizația din partea Inspectoratului Teritorial de Muncă și din partea Inspectoratului Județean de Poliție pe raza cărora își desfășoară activitatea, după caz.

Totodată, articolele pirotehnice trebuie să aibă inscripționate în limba română denumirea, clasa, categoria din care fac parte, instrucțiunile de folosire, termenul de garanție, precum și pericolele care apar la păstrarea, depozitarea, manipularea sau folosirea lor.

Potrivit dispozițiilor Legii nr. 126 din 1995 privind regimul materiilor explozive, republicată și modificată, numai persoanele juridice autorizate au dreptul să dețină și să comercializeze articolele pirotehnice. Nerespectarea prevederilor legale în vigoare, atrage după sine aplicarea sancțiunilor, impunerea unor măsuri legale corespunzătoare.

Prin demersurile întreprinse pe linia planului de acțiune ,,FOC DE ARTIFICII”, s-a urmărit transmiterea unor informații, a unor mesaje preventive, dar și sensibilizarea, în special, a tinerilor dornici să folosească articolele respective, de multe ori necunoscând prevederile legale.

Siguranța cetățeanului, copil, tânăr sau adult reprezintă un deziderat al Poliției Române, realizat de către polițiștii sătmăreni printr-o bună informare, adaptată particularităților de vârstă ale persoanelor cărora li s-au adresat, precum și prin tragerea unor semnale de alarmă referitoare la utilizarea articolelor pirotehnice- un domeniu care incită, atrage, captează atenția, dar în același timp, deosebit de periculos, care de cele mai multe ori, produce consecințe dramatice.

Sursa: IPJ Satu Mare

6 comentarii

  1. H&R Răspunde

    Noroc ca Jinlingul nu pocneste. Ca altfel ar fi vai si amar.

  2. Muresan Răspunde

    Mare atenție stimați cetățeni de unde cumpărați obiecte pirotehnice acum de sărbători. Sunt permise de lege doar cele din clasa 1, nu cumpărați petarde de la țiganii din piețe sau baterii de artificii, acestea sunt strict interzise și e dosar penal.

  3. Vasile Răspunde

    Decât să piste poliția și jandarmeria mai bine Țiganii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.