Ultima actualizare: azi, 12:48
Locale

Tânăr oprit și cercetat la Urziceni. A adus în țară artificii din Austria

Poliţiştii de frontieră din P.T.F. Urziceni au descoperit într-un autoturism cinci cutii cu materiale pirotehnice pe care un cetățean român a încercat să le introducă în țară. Bărbatul este cercetat acum pentru efectuarea de operațiuni cu articole pirotehnice fără drept.

În data de 24 decembrie, la ora 00.05, în Punctul de Trecere a Frontierei Urziceni, județul Satu Mare, s-a prezentat pentru a intra în România, un ieșean în vârstă de 22 de ani, conducând un autoturism înmatriculat în Austria.

În urma controlului efectuat asupra mijlocului de transport, colegii noștri au descoperit cinci cutii cu articole pirotehnice, pe care tânărul a încercat să le introducă în țară.

Produsele, în valoare de 640 lei, au fost ridicate de către colegii noştri, în vederea continuării cercetărilor, conform prevederilor Legii 126/1995 privind regimul materialelor explozive, iar cetățeanul în cauză este cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de operațiuni cu articole pirotehnice efectuate fără drept.

5 comentarii

  1. H&R Răspunde

    Știa că boicotăm Austria.

  2. Sătmărean Răspunde

    Mare atenție acum în preajma sărbătorilor la țiganii din P-ța Someș, P-ța de alimente nr. 1, Ostrovului, nu cumpărați de la ei petarde și baterii de artificii, riscați dosar penal !!!.

  3. Vasile Răspunde

    Domnu General ce faci?ești mare șef știm că nu-ți pasă,oricum nu-i treaba ta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.