Ultima actualizare: azi, 16:16
Locale

VIDEO. Protestul fermierilor l-a adus la Satu Mare pe vicepreședintele ANSVSA. Ce măsuri vor fi luate

Protestul fermierilor l-a adus la Satu Mare pe vicepreședintele Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA), Ioan Oleleu. Acesta s-a întâlnit, astăzi, luni, 5 decembrie, cu prefectul Radu Roca și cu directorul Direcției Sanitară Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor Satu Mare, Nicolae Dumuța, după care a participat la o ședință cu reprezentanții Uniunii de Ramură a Cooperativelor din Sectorul Taurin-BOVICOOP.

Nemulțumiți de faptul că rafturile marilor magazine sunt pline cu produse care ”nu respectă legislația”, iar din această cauză fermele se închid, fermierii și-au pornit săptămâna trecută tractoarele și au ieșit să protesteze pe drumurile din Satu Mare. Protestul fermierilor nu a rămas fără ecou, iar astăzi, la Satu Mare, a venit vicepreședintele Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor, Ioan Oleleu. El s-a întâlnit cu reprezentanții Uniunii de Ramură a Cooperativelor din Sectorul Taurin-BOVICOOP, după care a explicat, în cadrul unei conferințe de presă, ce pași a făcut instituția pe care o reprezintă pentru a-i ajuta pe fermieri și ce măsuri vor fi luate în continuare.

,,În urmă cu câteva zile a fost efectuată o acțiune la nivel național pentru a identifica unele practici nelegale în ceea ce privește producerea și comercializarea de produse lactate. Au fost verificate 710 unități, au fost prelevate 731 de probe care au fost analizate în laboratoare. S-au înregistrat neconformități, unele destul de grave. Acțiunile au avut rolul de a identifica neconformități legate de declarațiile în ceea ce privește calitatea produselor, declarații care trebuie să însoțească produsele la raft, modul de etichetare. Au fost aplicate, în urma neregulilor constatate, un număr de 34 de sancțiuni contravenționale în valoare de 186 de mii de lei, 46 de avertismente și s-a reținut cantitatea 6.380 de kilograme de produse lactate”, a spus Ioan Oleleu.

Vicepreședintele ANSVSA a mai spus că în perioada următoare ”se va continua cu acțiuni de monitorizare a neconformităților”, iar sancțiunile vor fi ”mult mai drastice”.

,,Un obiectiv important al nostru a fost creșterea capacității analitice, astfel încât produsele care fac obiectul comercializării să fie analizate într-o pondere mai mare, iar începând cu jumătatea lunii decembrie va fi funcțională o capacitate de analiză a grăsimilor vegetale, grăsimi care au fost reclamate ca fiind un factor important în ceea ce privește falsificarea anumitor produse din zona produselor lactate”, a mai declarat vicepreședintele Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor.

Reprezentanții Uniunii de Ramură a Cooperativelor din Sectorul Taurin-BOVICOOP i-au înmânat vicepreședintelui ANSVSA o analiză ,,care conține o explicație amplă a subiectului”:

,,Uniunea de Ramură Națională a Cooperativelor din Sectorul Taurin-BOVICOOP, și-a propus încă de la înființare un obiectiv în avantajul fermierilor mici și mijlocii care întregesc lanțul alimentar scurt prin procesarea materiei prime în produse lactate finite. Pe lângă scopul fundamental al Uniunii de Ramură, de a apăra interese membrilor cooperatori, înainte de orice, prioritizăm sănătatea populației.

După cum bine știm, în România educația alimentară se află în stare incipientă, astfel că ne revine responsabilitatea de a informa consumatorii asupra unor produse alimentare care datorită conținutului neconform, pot să afecteze sănătatea consumatorilor. În fapt, este vorba despre un ingredient fregvent utilizat în produse de origine lactată și nu numai, anume grăsimile vegetale hidrogenate(AGT). Cunoscând implicațiile clinice pritr-un consum repetat a acestor produse cu grăsimi vegetale hidrogenate în conținut, propunerea noastră în calitate de asociație națională, către autoritățile dumneavoastră de control este aceea de a creea un mecanism de evidență asupra importurilor de grăsimi vegetale hidrogenate, poate chiar implementarea unei taxe/cantitate și în același timp un sistem de identificare a conținutului de AGT din produsele fabricate sau comercializate. Pentru siguranța consumatorilor, considerăm esențial ca produsele alimentare, în speță de origine lactată și chiar vegană să fie frecvent controlate printr-un examen de laborator, care să identifice cu exactitate cantitatea de acizi grași hidrogenați din conținut, ca mai apoi să poată fi comparat rezultatul examinării, cu limita maximă admisă conform legislației în vigoare.

Avem senzația că ne-am întors în timp, atunci când untul era un lux alimentar și contextul geopolitic înspăimântător, astfel procesatorii au trebuit să se reinventeze. Trendul internațional care promovează alimentația bazată exclusiv pe produse vegane, poate să fie pe cât de ”sănătos” promovat, pe atât de periculos. Din nefericire, acest ingredient nebenefic pentru organism se regăsește produse vegene, alternative vegane din carne, lactate vegane și produse de post. Este alegerea fiecărui consumator, însă important este să o facă conștient și nu în funcție de marketing sau preț.

U.C.S.T.-BOVICOOP va promova întotdeauna consumul produselor alimentare naturale și românești spre sănătatea noastră și a urmașilor noștri, acțiune care sperăm să fie susținută și de către dumneavoastră ca și insituție națională reprezentativă de control și siguranță alimentară”.


CITEȘE ȘI:

5 comentarii

  1. România reală Răspunde

    Bun, și de aici ce rezultă, ce ajutor vor primi? Amenzi în continuare? Promisiuni? Ca astea-s bărbi toată ziua ce au debitat. Cât lapte dă vaca pe kilogramul de promisiune???? Sunteți absolut inutili și vă comportați în scârbă față de partenerii de dialog dacă la proteste justificate reacționați cu amenzi și sancțiuni.

  2. Antal Adrian Răspunde

    Degeaba, APIA Satu Mare este condusă de incompetenți, Virgil- șoferul lui Valer Marian și Bretan- lingăul lui Cozma.

  3. De aici înțelege fiecare ce vrea Răspunde

    Ce de mutre grave și câtă procupare mon chere ca să îi ajutați pe fermieri!! No, cu sancțiuni i-ați ușurat la buzunare??? Că ajutor de unde dacă nici voi nu știți ce ar fi de făcut! Halal autorități! Știam cu toții că avem nevoie acum mai mult ca niciodată de porumb din cauza situației din Ucraina și voi ce ați făcut? Închidem și ce mai avem? De ajutor pentru sistem de irigații se aude ceva?? Acum nici bani degeaba mai dați că vaca nu mănâncă bani, furaj are nevoie Iar aia de unde dacă nu-i? Da las că-i binye și așa și numai mai rău să nu fie apoi vedem la anul! Apoi vă mirați că se pleacă la greu din țară???? Eu mă mir că mai suntem care stăm aici!

  4. Fasz Răspunde

    Atenție la produsele din Austria! Mizerabile

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.