Ultima actualizare: ieri, 22:30
Locale

A împrumutat o mașină de la un prieten și s-a prezentat în PTF Petea. S-a ales cu dosar penal

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Petea au depistat un cetăţean român din județul Maramureș care avea ascunsă în torpedoul autoturismului, o carte de identitate eliberată pe numele altui cetățean roman, falsă.

Ieri, 12 ianuarie, în jurul orei 22.00, în Punctul de Trecere a Frontierei Petea s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră, pe sensul de intrare în România, un bărbat în vârstă de 39 de ani, din județul Maramureș, conducând un autoturism marca Ford Mondeo, înmatriculat în România.

În baza analizei de risc, polițiștii de frontieră au efectuat un control asupra autoturismului, ocazie cu care au descoperit în torpedo o carte de identitate falsă, eliberată pe numele altui cetățean român din București. Șoferul a declarat că nu știe nimic despre acea carte de identitate, deoarece a împrumutat mașina de la un prieten.

În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tăinuire, iar în continuare se fac verificări cu privire la documentarea întregii activități infracționale sub directa coordonare a procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Satu Mare, la final urmând a fi dispuse măsurile legale ce se impun.

Sursa: Poliția de Frontieră

13 comentarii

  1. Scheggem Răspunde

    Scheggem??? Fugiți mă de aici! Vă dați seama de eram în Schengen ăsta demult era pe la Paris sau unde vroia el! Păi ce îl oprea????

    • Golf Răspunde

      Tu ai citit articolul și nu ai înțeles ce ai citit. Ăla s-a întors din căcatul ala de Mue schengen nu invers și pe lânga asta repectivul a avut toate actele în regulă. Atâta timp cât nu s-a folosit și nu a pretins că anumite

      Și dacă am chef să mă joc în photoshop și să dessenez, imprim și înfoliez câte documente vreau eu asta nu este treaba nimănui, nu este nimic fals în ele. Problema apare în schimb când pretinzi că acele proiecte ale tale sunt acte eliberate de autorități și te folosești de ele.

    • Schengen boscherat de rang inalt Răspunde

      Ba schengen, prostu curtii. Tu crezi ca in spatiu Schengen nu se falsifica acte ? Crezi ca acolo nu circula cu acte false s.a.m.d ? Numa la noi pe Romania ?

      • Scheggem Răspunde

        Auzi tu prostul de la stâna! Așa o fi, dar ca să vezi în veci numai pe românașii noștri în prind și pe restul nu. Oare de ce? Nu te întrebi? Sau zici că pe ăia nici nu îi verifică? Trăiască Scheggem și la mai multe, la mai mare!

        • Scheggem prostu, cainele nostru Răspunde

          Dapoi pe cine ma-ta sa prinda in Romania ba geniu universal ? Ca doara n-or veni din straintate sa se plimbe prin Romania cu acte false.

          • bigbrother

            Fratii Tate iti spune ceva??? Nu ai tu idee cati de astia sunt aici sau din aia pedofili si inca nu au fost prinsi! Pentru multi aici e practic raiul pe pamant!

          • Scheggem prostu, cainele nostru

            Auzi fratii tate umbla cu acte false ? Ce **** mea de legatura au scamatorii aia cu actele false ?

          • bigbrother

            Cu **** ta nimeni nu are nici o legătură. Numai tu ai adus în discuție acest aspect frustratule! E mică?

        • Scheggem prostu, cainele nostru Răspunde

          Si o mai prins si pe Ucraininei , cu ocazia razboiului ca mai tranzitau pe aici. Da ma gandesc ca sub pod unde stai , nu auzi de astea

          • Scheggem

            Total greșit. Așa e poate în cazul tău și eu nu vreau să te deranjez la domiciliul tău “stabil”, împărțit cu șobolanii de canalizare. Și să știi că vin destui străni pe la noi dar ca să vezi cam toți au actele în ordine. Oricum la ei este ceva de neconceput să umbli prin lume cu acte trase la xerox color cum fac unii la noi după cum se pare. Nu ai acte te duci și ți le faci! Chiar este foarte simplu și rapid. Numai inconștienții noștri fac din astea. Și totul este și legal. Dar tu nu ai de unde a ști asta că la tine unde la domiciliu scrie “sub pod” ce pretenții să mai aibă omul de la tine! Mai bine taci și învelește-te cu încă niște ziare să nu răcești.
            Ăștia ucranii care mai vin cu acte de astea totuși nu te-ai gândit că au rămas fără din cauza bombardamentelor și le-au ars toate cu tot cu casa lor???? Că tare ușor debitezi tâmpeniile tale dar habar nu ai de nimic. Karatist din gură, judoka cu 6 dani în fața tastaturii.🤮

          • Scheggem prostu, cainele nostru

            Vai de **** mea da prost poti sa fii. Nici nu-mi mai pierd timpu cu tine. O zi faina

          • Scheggem

            Da. Văd că doare adevărul, plod tras la xerox. Debitezi adjective jignitoare fără să ai vreun motiv. Deci cine spune aia e. Culcă-te până nu îți explodează singurul neuron încă neafectat de iubita ta Mona.

          • 😲

            Auzi tu! Totuși nu ți-e jenă de numele ales de tine? Nu de alta dar te descalifici singur.🤔🤮💩

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.