Ultima actualizare: azi, 22:26

Locale

A intrat peste o sătmăreancă (82 ani) în casă și i-a furat toți banii. Individul a fugit cu 90.000 lei!

La data de 20 ianuarie, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Carei-Secția Poliție Rurală Petrești, au fost sesizați despre faptul că, în cursul aceleiași zile, persoane necunoscute ar fi pătruns în locuința unei femei de 82 de ani, din localitatea Tiream, de unde ar fi sustras suma de 90.000 de lei.

În urma desfășurării activităților informativ-operative, la data de 21 ianuarie a fost identificată, pe raza județului Bihor, persoana care ar fi săvârșit fapta, fiind vorba despre un bărbat de 46 de ani, domiciliat în localitatea Valea lui Mihai.

Persoana în cauză a fost reținută pentru o perioadă de 24 de ore și depusă la Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare.

Ulterior, față de bărbat a fost dispusă măsura arestării preventive pentru 30 de zile, pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat.

În vederea soluționării cauzei, polițiștii din cadrul Secției Poliție Rurală Petrești au fost sprijiniți de Poliția municipiului Carei-Biroul de Investigații Criminale, Poliția municipiului Satu Mare, precum și de către Serviciul de Investigații Criminale din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare.

De asemenea, pe întreaga durată a cercetărilor efectuate, polițiștii sătmăreni au beneficiat de suportul polițiștilor din județul Bihor, respectiv Secția Poliție Rurală Valea lui Mihai și Postul de Poliție Comunal Curtuișeni.

Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcția Operațiuni Speciale și Biroul de Analiză a Informațiilor Satu Mare.

Sursa: IPJ Satu Mare

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.