Ultima actualizare: azi, 16:16
Locale

A locuit cu o minoră de 13 ani, a lăsat-o însărcinată apoi a fugit. Părinții fetei au sunat la poliție

Un sătmărean care a locuit împreună cu o minoră de 13 ani, după care a lăsat-o însărcinată, a ajuns pe mâna poliției. Cu toate că, într-un final, părinții fetei au fost de acord cu relația, aceștia au anunțat poliția imediat ce iubitul fetei lor nu și-a respectat promisiunea.

Potrivit informațiilor PortalSM, între anii 2017 şi 2019, inculpatul, de 17 ani şi jumătate la data primului contact sexual, a întreţinut acte sexuale cu o minoră în vârstă de 13 ani la data primului contact sexual. În urma acestei relații, minora a rămas însărcinată. Mai exact, la data de 21.09.2019 organele de cercetare penală au fost sesizate prin denunţ penal de către o femeie cu privire la faptul că fiica ei, în vârstă de 15 ani, a fost transportată la Unitatea de Primire Urgențe Satu Mare, aceasta fiind în travaliu, urmând să nască. Urmare a acestei sesizări, având în vedere vârsta persoanei vătămate, organele de cercetare penală au demarat o anchetă penală, în scopul aflării adevărului.

Fiind audiată, minora a relatat că în cursul anului 2017 a cunoscut un băiat cu care a început o relaţie de prietenie. După o scurtă perioadă de timp, pe când avea 13 ani şi jumătate, a început să întreţină relaţii sexuale cu el, la ea acasă, când părinţii ei erau plecaţi. Ulterior, a fugit la la locuinţa băiatului, de mai multe ori, de fiecare dată fiind adusă acasă de părinţii ei. Într-un final, părinţii ei au fost de acord ca minora să locuiască împreună cu acesta, la ei acasă, doar pentru ca ea să nu mai fugă.

Minora a mai spus că din 2017 până în 2019, de când s-a despărţit de inculpat, au întreţinut în mod repetat relaţii sexuale, ea fiind de acord cu acestea. Părinții fetei au spus că în anul 2019, când au fost audiaţi, inculpatul şi fiica lor locuiau la ei acasă, din relaţia lor rezultând un copil. Aceștia au mai precizat că inculpatul le-a spus că va face demersurile pentru a o lua pe fetiţă pe numele lui, lucru care nu s-a mai întâmplat.

După ce a rupt relația cu minora, individul s-a făcut nevăzut. Fiind audiată, minora a declarat că de la sfârşitul anului 2019, concubinul ei a plecat de acasă, având probleme cu poliţia. A mai arătat că nu cunoaşte unde ar fi putut pleca, precizând că nu păstrează legătura cu el.

În 2020, individul a fot condamnat la un an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă la tâlhărie. Acesta urmează să fie judecat pentru săvârşirea infracţiunii de act sexual cu un minor.

 

Un comentariu

  1. H&R Răspunde

    De aceea le place la fratii Tate, Romania. Aici faci sex cu cine vrea pul@ ta.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.