Ultima actualizare: azi, 17:25

Locale

FOTO. Mica Unire, sărbătorită la Satu Mare. Zeci de sătmăreni s-au prins în Hora Unirii

La împlinirea a 164 de ani de la Mica Unire, Sătmarul a sărbătorit printr-o ceremonie solemnă acest eveniment. Momentul a fost marcat marți dimineața, 24 ianuarie.

Ziua Unirii Principatelor Române a fost sărbătorită solemn, în această dimineață, în municipiul Satu Mare, în cadrul unei ceremonii ce a avut loc la statuia domnitorului Alexandru Ioan Cuza.

 Autoritățile sătmărene, politicieni și cetățeni, au fost prezenți, astăzi, în centrul municipiului Satu Mare, pentru a marca împlinirea a 164 de ani de la Mica Unire din anul 1859, înfăptuită de Alexandru Ioan Cuza.

Manifestările au debutat cu intonarea imnului național, după care a avut loc o scurtă trecere în revistă a evenimentelor ce au culminat cu Unirea Principatelor sub Alexandru Ioan Cuza. Imediat după acest moment, reprezentanții principalelor instituții sătmărene au depus coroane de flori la bustul lui Alexandru I. Cuza.

Manifestările se vor încheia cu tradiționala Horă a Unirii.

17 comentarii

  1. i luv romanistan Răspunde

    bravo tovarasi in timp ce voi va distrati privatii lucreaza ca sa aveti ce fura, noi suntem fraierii voi sunteti boierii, sa traiasca romanistan!!!

    • Privat Răspunde

      Nici privații nu lucră astăzi. Eu lucru la Zollner și nu lucrăm astazi. Minți mâi troglodytule dye i luv romantism. Marș la o vodcă drojdyer !!!

  2. Bucuresti Răspunde

    Eu credeam ca bugetarii sunt cu totii la schi. La Luna ses.

    • Toader Răspunde

      Atunci când votul va fi obligatoriu,și când o să fim convinși că am ales ce ne reprezintă, vom fi schiori toți ! Până atunci vor vota rromii și câțiva beneficiarii de ,, găleți,, … Sunt ptr. vot obligatoriu, chiar dacă o să iasă un rahat! Este rahatul nostru, nu al lor…

  3. Maci Laci Răspunde

    Cei ce lucrează la unii privați sunt ori FRAIERI ori PROSTI!!!

  4. unu Răspunde

    da lucrez la privat asa este oris sunt prost ori sunt prost , daca daca nu vin de maine pot pleca crede ma ca asa este cu tot itmeul lor , in ROmania sunt legi facute pt unii , am observat azi cu cata scarba a stat primarul cat a durat discursul prefectului care a durat cca 5 minute a ramas cu subprefectul al nimeni in drum , cand era cultura magyara de 200 de ani primarul era asa de serios parca mergea la control de prostata , pacat ca poarta tricolorul si toti ungurasii sunt platiti din banii romanilor , nu vreau sa par sovinist dar macar cat stai daracului cu drapelul alea cca 20 de minute fii un om onest , nu sta din scarba ca esti primar roman vrei nu vrei!!!! un fost votant.

    • Shiro Ishii Răspunde

      imi explici fraza, citez “…toti ungurasii sunt platiti din banii romanilor… “.

      • bigbrother Răspunde

        1. Din ce îmi dau seama dumnealui are cam multe lipsuri la capitolul cultură. Bășinile astea de idei debitate de dumnealui sunt caracteristice doar celor bătuți de soartă și scăpați de moașă din mână la naștere.
        2. Din modul de exprimare tare mi-e impresia că este un ungur așa mai neșcolit doar bun de bandă și atât. Modul de exprimare și unele formulări utilizate le trădează.
        3. În concluzie cred că este unul care vrea să bage bățu-n gard și să vadă ce sare de pe urma provocării. Așa că explicație nu aștepta. În fond de la cine? De la un troll provocator preplătit?

    • @unu Răspunde

      Ai avea si tu scârbă, ca Cuza, când îți dai seama că toata povestea cu unirea nu o servit decât pulimea din bucuresti. La fel și unirea din 1918. Toti lucram ca bucurestiul sa nu moara de foame. Deci cei celo nu in Ardeal le-o fost taiat ombilicul pofti acasa.

  5. Cosma Răspunde

    Hai să dăm mână cu mână
    Toți bețivi din comuna
    Să-nvârtim hora beției
    Pe podeaua braseriei….
    Unde-i unu nu-i putere la butoi plic cu bere
    Unde-s doi puterea crește
    Si butoiu se golește

    • Romanistan citizen Răspunde

      În țările civilizate sunt niște norme minime care interzic ca anumite produse culturale să fie folosite ca bază pentru pamflet sau ironie, adică denaturate. Ar veni ca și cum să te apuci să modifici textul imnului după placul tău. Înțeleg care a fost intenția ta cu acest text dar totuși cu “Hora unirii” ? Și tocmai acum? Și mai și vrei să ți se respecte evenimentele naționale de către toți, aici incluzând și pe unguri când tocmai tu îți bați joc de el? Dar să vezi noi suntem un fel de republică bananieră cu forma de guvernare anarchie constituțională în care orice este de vânzare și orice se poate.😥😵😢🤮🤮💩
      Poți fi mândru că prin gestul tău pui umărul la demolare! Felicitări!🤮💩

  6. Calin Răspunde

    La ce te astepti? Din moment ce Imnul natoinal a fost manelizat, crezi ca retarzi, ca cel de sus, au mila de normele culturale?

    • Romanistan citizen Răspunde

      Nu mă mai aștept la nimic! Dar au fost comentarii pe f.book că primarul nu a stat destul de drepți în fața statuii lui Cuza și se făcea comparație cum s-a manifestat la zilele culturii maghiare sărbătorite recent. Dacă noi ne batem joc de sărbătoarea noastră națională de ce mai aștepți respect de la (presupușii) “adversari”??? O întrebare doar. La anul se va sărbătorii ziua asta cu manele????💩💩💩

  7. Vlad Tepes Răspunde

    Nu stiu de unde se trage, dar mi se pare o expresie jignitoare ca la un moment de mare insemnatate pentru trecutul si evolutia acestei tari, Unirea Principatelor , sa-i spui “Mica Unire”.
    Nu a fost nici mica nici mare.
    A fost o unire a doua principate.
    In toti anii mei de scoala nu am auzit de “mica unire” ci doar de Unirea Principatelor.
    Doar in ultimii ani vad ca a aparut expresia asta care mi se pare jignitoare si total neavenita la adresa momentului istoric al Unirii Principatelor.

  8. Micamaremijlociu Răspunde

    Ardelenii de cand sarbatoresc Mica Unirea? Multi nu stii dar Moldovenii nu au vrut Unirea cu Ardealul, noi bineinteles sarbatorim orice dar tara merge invers, nu-i dejeaba au plecat 6 milioane de romani… tara asta nu merge, oamenii pleaca masiv ,nu avem nimic ….numai patriotism ,ca restul sa vandut romanul catre austrieci catre neamti catre olandezi
    si pur si simplu am devenit o c.@loni€ pentru ei, pentru asta nu a meritat sa face mare unirea sau mica unire ,cand poporul sufera si fuge din tara de la saracie ,ca nu avem nimic, infratstructura nu avem ,sistemul de sanatate nu avem ,sistemul de invatamant e naspa , inca merge pe sistemul ala vechi care era la sfarsitul anii 90… …si da din patriotism nu mancam!!!!
    Eu sincer as fi in minoritate intro tara unde merge treaba asa cum trebuie decat majoritate unde nu merge nimic numai corruptia hotia cand se spune ca nu avem bani nu avem fonduri, dar pentru masini luxuoase pt politicieni sint bani, sau marire la salariul lor sint bani…. cu 15 Ron sa marit banii pentru copii? 15 ron?? Ce ala?? Si sa facut o lege care prevede duplarea sumei si este deja in monitorul oficial si nu se respecta????????????????????????
    Sau marirea pensiilor cu 40% si acum ciuciu nimic nu primesc nici indexarea cu 15 % dpa inflatia?
    Pai ce conducere ce tara avem noi cand se face si pentru asta o lege “”legea pensionarilor”” care prevede ca maresc cu 40% pensiile si fix statul nu respecta?? si intra in monitorul oficial , atunci ce tara este asta?
    O mama vitreaga este romania!!!!nu-i dejeaba migreaza poporul !!!!!! Deja mai multi copii romani se nasc in Europa decat in romania!!!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.