Lada cu pâine montată în municipiul Satu Mare stă mai mult goală în ultima vreme, iar nevoiașii care trec prin zonă aruncă câte o privire în cutie, dar nu găsesc nimic. Sătmărenii sunt îndemnați să îi ajute pe sărmani și să lase o pâine sau o franzelă dacă trec prin zonă.
Lada cu pâine a fost montată pe strada George Coșbuc din municipiul Satu Mare în urmă cu mai mulți ani. Este vorba de o cutie în care sătmărenii pot pune una sau mai multe pâini și să îi ajute astfel pe cei nevoiași. Doar că, în ultimul timp, lada stă mai mult goală.
O persoană care a trecut recent prin zonă a povestit cum a asistat la o scenă extrem de tristă:
,,Mi-a rămas pe retină ceva ce am văzut săptămâna trecută. Am scos-o pe Sofia de la balet, de la Școala de Arte. Era trecut de ora șase, se întunecase bine la ora aceea. Eram parcată vizavi de Sala de Scrimă, în apropierea tomberoanelor de deșeuri selective. Mergem în pas alert spre mașină pentru că, nu-i așa, suntem într-o veșnică grabă când ceva mă face să fiu atentă la o femeie aflată câțiva metri mai încolo și care ridică capacul unei cutii mult mai mari decât o cutie poștală, montată pe peretele unei case pe care scrie ”Lada cu pâine/Kenyeres doboz”. A aruncat o privire și a închis repede cutia. Apoi s-a dus și a aruncat o privire rapidă și în coșul de gunoi din apropiere. Și în timpul acesta se uita să nu prea fie văzută de nimeni, cred. Nu a găsit nimic și a plecat grăbită.
Mi s-a strâns inima și nu am știut prea bine ce să fac. Mi-am spus că dacă o abordez se va rușina dar că trebuie să fac asta și să îi dau bani măcar de o pâine. Am mers după ea și i-am întins banii, bani extrem de puțini dar de o pâine i-au ajuns. Era o femeie subțirică, tristă, poate chiar mai tânără decât mine, modest dar curat îmbrăcată. Îmi pare rău că nu am întrebat-o mai multe, că nu am avut puterea să stau de vorbă cu ea, nu voiam să se rușineze și mai tare. Mi-a mulțumit pentru bani, nu m-a privit în ochi cum nici eu nu am fixat-o prea tare și a dispărut în întunericul serii. Nu aș mai recunoaște-o. Văd multă sărăcie, zi de zi. Și totuși dimensiunea aceasta a sărăciei mă sperie și mă întristează”.
