Ultima actualizare: azi, 16:16
Locale

MĂRTURIE. Copil trimis de la UPU Satu Mare acasă, fără investigaţii. “Noroc că s-a schimbat garda”

O mămică din Satu Mare a mers de urgență cu copilul ei bolnav la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean, Acesta avea febră, care nu mai scădea, iar în prima fază, o doctoriţă i-a scris o reţetă fără să îi facă investigaţii şi l-a trimis acasă. Noroc că mama a insistat, s-a schimbat medicul, iar apoi copilul a primit îngrijirile corespunzătoare.

Mama din Satu Mare și-a spus povestea în mediul online. Aceasta a povestit cum a fost nevoie de doi doctorii pentru a afla că copilul ei are gripă.

Potrivit acesteia doar al doilea doctor i-a făcut analize, radiografie și testul de gripă copilului.

Mai jos este atașat mesajul complet.

Aș dori cu postarea mea să atrag atenția asupra unor medici de la UPU, care în afară de faptul că poartă titlul de medic, altceva nu au. Concret, am fost cu copilul meu la urgență pentru că avea febră și nu îi scădea nicicum. Doamna doctor de gardă s-a mulțumit să ne dea o rețetă cu un singur medicament, fără să îi facă nici măcar o rază, o analiză, absolut nimic.

Norocul nostru a fost că s-a schimbat garda și medicul care a intrat a văzut că nu e bine copilul și i-a făcut analize, radiografie, testul de gripă, care a ieșit pozitiv. Am ajuns la infecțioase unde i s-a prescris tratament specific gripei.

Dacă nu era doctorul acesta, căruia doresc să îi mulțumesc din suflet, nu știu cum era evoluția copilului meu!

Deci, mămici avem doctori care totuși știu să își facă meseria și din păcate avem (poate mai mulți) care au uitat ce au jurat să fie! Dacă ajungeți la urgență și vi se pare că nu e tratat copilul vostru decât cu superficialitate, cereți să vi se facă analize amănunțite. E DATORIA lor ! E OBLIGAȚIA lor să facă investigații care să ducă la un diagnostic corect.

Multă sănătate tuturor și MULȚUMESC d-le doctor! D-zeu să vă dea sănătate și vă rog în numele tuturor părinților să nu uitați niciodată de ce ați ales pediatria!

 

11 comentarii

  1. Gheorghe Răspunde

    Sistemul medical a ajuns utred,plin de găuri ca un cașcaval.Găurile sunt nu lipsa banilor(o mare minciună)ci prezenta multor medici,asistente,și șefi ajunși acolo dintr-o mare greșeală.Sa nu ma înțelegeți greșit,sunt și medici și personal de calitate profesionist cam 15%.Mulți au ajuns,haideți sa o spunem drept pe șleau,fără pic de înclinație spre om,spre pacient,fără talent în aceasta profesie.Au ajuns medici pentru ca asa au vrut părinții,asistente pentru ca se plătește bine și este un loc de munca ușor(?)și fără mari bătăi de cap(în concepția unora care ocupa acele posturi).Asistente carora le este greata si lesina cand vad sange,lucreaza in sistem.Acum se vede rezultatul acelor examene aranjate la toate nivelurile începând cu facultatea de medicina și terminând cu examenele pentru asistente medicale.Copii fortati și batuți de parinti sa ia sute de ore sa invete mecanic chimie,biologie,sa copieze la examene si sa devina medici…mediocri.Profesorii de chimie biologie satmareni(si nu numai,aș putea sa dau nume!!!)s-au superimbogatit din banii,,de ore acasa”platiti de părinții care au muncit pe rupte ca odraslele lor,,sa devina medici” Corupția ucide și inconștiență face mult rău când ajung la conducere toate putregaiurile politice care conduc România de vreo 80 de ani!Unde s-a ajuns de la celebra zicere romaneasca inventata pe vremea lui ceașcă,,deschide ușa cu capul”mâinile fiind ocupate cu…MITA!!(așa-zisul cadou).
    Ceea ce semănat aceea și culegem…..

    • ... Răspunde

      Ce naiba fumezi gheorghe că e marfa buna. Precis ești un lăbar trist care ,,se pricepe” la toate

      • ... Răspunde

        N-am scris eu ci un golan care fura nick-uri.

        • ... cel adevărat Răspunde

          Deja am doi pretendenți la punctele mele!!! Măi să fie!!!
          De aia nu am reacționat din prima pentru că sunt de acord cu ce a scris primul “hoț de nick”.
          Eu chiar nu vă înțeleg??? Nu aveți atâta imaginație să vă găsiți un nick propriu???? Sau credeți că de vă folosiți de un nick consacrat sunteți mai credibili??? Frustrați mai sunteți copiii!

      • Gheorghe Răspunde

        Mai asta cu trei puncte(…)ca sa fac laba trebuie doi.Tu ma tii de falus si eu dau din cur.Te racaie rau ca de fapt spun adevarul si in acest caz.Ma da tu crezi ca noi traim in lumi paralele sau cu capul in nori?Nu stim cum merg lucrurile in nemernicia asta de societate putreda,crezi ca suntem asa niste fraieri buni de dus de nas de niste mafioti asjunsi sa conduca fraiele tarii?Mai cunostem si noi,suntem pe aici pe aproape si vedem,auzim ca lumea care ajunge sa ,,dea banu” spune si ii vedem noi ca sunt varza.Cine nu stie cum se da banu la profesori,decani,rectori specialisti in formarea de rebuturi profesionale in Romania?Cine nu stie cum functoneaza coruptia de 80 de ani in tara asta.Cine nu stie ca daca lingi la partid(oricare ar fi el)reusesti sa-ti rezolvi smecheriile?Cine nu stie ca unii au pus mana pe terenuri,,de rezerva”cu ajutorul autoriltatilor judetene corupte pana in maduva?Stiu pe cineva care isi ducea odrasla in Cluj sa invete cu specialisti numai sa ajunga in sistem….vreo doi ani a umblat cu el si a tocat la bani de numa numa…pana la urma a reusit,s-a aranjat…un esec.Numai cei care nu vor si nu stiu ,,nu vad padurea de copaci”.Du-te si te ascunde mai … ca nu suntem chiar asa rupti de relitate cum crezi tu care esti vreun,,speciaslistul lui peste prajit”coate goale care te simti lezat de adevar.

        • ... Răspunde

          Consider că te-ai luat de cei care mi-au copiat nickul. Că dacă nu înseamnă că ai ceva (și nu știu ce) și cu mine. Dar atunci vezi să te păzești de mine. Asta fiind o recomandare prietenească. Pentră că aș putea să te confund cu un mop jegos. Au mai fost pe aici atotștiutori gen @matroz dar ca să vezi s-au potolit și ne-au părăsit cu poveștile lor nemuritoare.
          Ce se petrece în sistemul sanitar este mult peste înțelegerea omului normal. Pentru că după trei ani de pandemie și de îngropat sume colosale în sistem și de măriri de venituri la ei mai ceva ca în occident tot se constată că serviciile sunt sub orice critică, oricum mult sub așteptări. Ei practic au mâna mânjită cu sângele oamenilor nenorociți sau chiar morți.
          PS. Recent am fost la UPU. Am scris ca și comentariu la un alt articol pe aceeași temă. Deci dacă tu (adică eu) cu 4 boli grave, cronice și luat cu salvarea aștepți 40 de minute până măcar se uită un doctor la tine iar între timp armata de 20-40 de cadre medicale se plimbă cu hârtiile de-a lungul și de-a latul secției, atunci ce mai vrei? Vezi și fetița aceea de 15 ani ce a pățit recent. Pur și simplu dezgustător. Stând pe scaun și așteptând în zadar aveai impresia că ești un număr și doar atât. Ca și la Auschwitz-Birkenau.

          • Gheorghe

            Hotarati-va odata care sunteti…eu am raspuns pentru cel care a dat replica la primul meu coment(puteai sa-ti dai seama daca citeai…atent).Nimeni nu stie care sunteti copia si care originalul.Oricum incep sa tremur la amenintarile tale,, vezi să te păzești de mine'”….nu ma bate nenea ca ma fac prunc bun!!He,he,he…sa fii sanatos 3 puncte oricare ai fi tu,originalul sau copia.

        • ... Răspunde

          Te tine mamica ta de falus si tu dai din cur, sau cum iti place tie, i-o tragi in cur. Te-am nimerit, esti un labagiu trist si singur.

  2. Alex Răspunde

    Subscriu in totalitate!
    Eu pot sa dau nenumărate exemple de posturi create special pentru anumite persoane.
    De exemplu acum este in voluntariat o “donșoară” psiholog la D.G.A.S.P.C. pe Str. Corvinilor.
    Isi face voluntariatul pana se creaza postul pentru ea.
    Se stie in toata institutia ca e acolo sosita din partea domnului Pataki.
    Cei care au deschis candva usa cu capul, o duc bine si acum.
    Are vreo importanta daca, calca pe cadavre?

  3. ... Răspunde

    Am mai spus-o pe asta. La noi în județ cam 90% dintre cadrele medicale nu sunt decât cetățeni cu parafă și cu drept de a prescrie medicamente. Jurământul lui Hyppocrat e ceva facultativ la mulți dintre ei. Eu tind să cred cum de intră în cabinet un pacient ei nu văd omul ci numai cifra câștigată de pe urma lui. Am avut eu personal caz cu medic care m-a chemat de mai multe ori pentru același lucru numai ca să deconteze de mai multe ori către casa de sănătate. Nu dau nume dar sigur nu sunt singur în situația asta.
    Nu știu pentru ce ne mai ostenim să extindem sau să modernizăm spitalul județean când se știe că nu avem cu cine să lucrăm acolo. De ani de zile este o problemă asta.
    Semnat @… adevărat.
    Nu vă certați vă rog frumos cu mine că știți bine că am dreptate și interesul comunității ar fi ca treaba la spital să se îmbunătățească. Că nu se știe niciodată când veți avea și voi nevoie de ei. Așa brusc. Că nu degeaba suntem sub fundul broaștei la toate statisticile pe boli și mortalități în județ, asta comparativ și cu județele țării!!! Ce să mai vorbim atunci de vest!

    • ... Răspunde

      Nu dau nume, ca mai am nevoie de medic si mai ales ca eu le dau de lucru destul la cate boli am.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.