Ultima actualizare: azi, 22:25

Locale

Mesaje pline de durere după tragedia de la Vama. Asistenta Rodica, mamă a doi copii, și-a pierdut viața

Mesaje pline de durere după tragedia de la Vama. Asistenta Rodica, mamă a doi copii, și-a pierdut viața într-un cumplit accident.

Rodica Pal avea 45 de ani și a fost apreciată atât pentru profesionalism, cât și pentru comportamentul pe care îl avea față de cei din jurul ei.

Zeci de persoane au transmis mesaje de condoleanțe:

,,Ce destin….ce trista veste Rodica noastră dragă!!! Nu te vom uita niciodată suflet bun și frumos!!! Putere și mângâiere celor care te plâng!!!”

,,Nu pot sa cred Rodi draga, ce tragedie si durere lasi in urma, Dumnezeu sa ii aline pe copilasii tai si pe tine sa te odihneasca in Pace!”

,,Ai plecat prea repede dintre noi și ai lăsat un gol imens. Putere copilașilor și soțului în aceasta grea încercare!”

,,Drum lin spre ceruri, Rodica draga! Viata e prea nedreapta. Mircea, iti doresc din suflet multa putere,fii tare pentru copilasii vostri”.

,,Am aflat cu amărăciune de pierderea persoanei dragi draga noastră Rodica. De acum, se va afla numai în inimile noastre, singurul loc pe care nu-l va părăsi niciodată. Odihnească-se în pace!”


Rodica Pal, o asistentă medicală din județul Satu Mare, mamă a doi copii, a fost ucisă, duminică seara, de un șofer beat în localitatea Vama.

Polițiștii explică cum s-a petrecut teribilul accident:

La data de 22 ianuarie, în jurul orei 19.30, polițiștii sătmăreni au fost sesizați prin apelul unic de urgență 112 despre producerea unui eveniment rutier cu victimă, pe Drumul Național 19, în localitatea Vama.

În urma verificărilor efectuate, polițiștii au stabilit faptul că un conducător auto, în persoana unui bărbat de 35 de ani, din localitatea Vama, în timp ce se afla angajat în depășirea unei coloane de autovehicule pe sensul de mers Orașu Nou-Negrești-Oaș, ar fi intrat în coliziune cu un autoturism, condus de către o femeie de 45 de ani, care ar fi efectuat manevra de mers înapoi la ieșirea de pe podețul de acces al unui imobil, fără a se asigura corespunzător.

În urma producerii evenimentului rutier, a rezultat decesul femeii de 45 de ani.

Bărbatul de 35 de ani a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând o concentrație de 1,11 mg/l alcool pur în aerul expirat, fiind condus la Spitalul Orășenesc Negrești-Oaș pentru a-i fi prelevate mostre biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a gradului de alcoolemie.

În cauză, cercetările continuă sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ucidere din culpă și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.