Ultima actualizare: azi, 21:59

Naţionale

VIDEO/FOTO. Autocar cu 60 de români, răsturnat în Italia. Victime preluate de elicoptere

Un autocar în care se aflau 60 de pasageri români s-a răsturnat luni, 16 ianuarie, pe autostrada dintre Padova și Bologna. Autocarul avea direcția spre România.

În urma incidentului, mai multe persoane au fost rănite. Acestea au fost transportate la spital, două dintre persoane, cu răni mai severe, au fost transportate cu elicopterele.

Potrivit Corriere, autobuzul s-a răsturnat pe autostrada A13 din Padova, în jurul orei 13.00, după ce a lovit o balustradă. Traficul pe autostradă a fost întrerupt timp de o oră și jumătate. Autobuzul plecase luni dimineață din Roma și se îndrepta spre România.

Toți pasagerii din autocar erau români. Zece persoane au fost rănite, patru persoane au fost internate la Padova pentru tratament, iar două persoane se află în stare gravă, cu prognostic rezervat, fiind transportați cu elicopterul către unitățile medicale.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.