Ultima actualizare: ieri, 22:26

Locale

Două femei din Israel, oprite în municipiul Satu Mare. Ce au descoperit polițiștii de imigrări

Polițiștii de imigrări din Satu Mare, în cooperare cu polițiștii din cadrul Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Satu Mare, au depistat, ieri, două persoane din Israel, care se aflau în ședere ilegală. Acestea au fost îndrumate către structura de imigrări, în vederea reglementării dreptului de ședere.

La data de 14 februarie, poliţiştii de imigrări din Satu Mare, în cooperare cu polițiști din cadrul Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Satu Mare, au desfăşurat o acţiune pe linia prevenirii și combaterii șederii ilegale a străinilor, pe raza de competenţă. Astfel, în cadrul activităților întreprinse poliţiştii au depistat, pe raza municipiului Satu Mare, două persoane de sex feminin, care nu îndeplineau condițiile șederii pe teritoriul României.

Având în vedere că persoanele în cauză sunt membri de familie ai unui cetățean român, iar în astfel de situații este interzisă măsura returnării, a fost îndrumate către structura de imigrări, în vederea reglementării dreptului de ședere, în conformitate cu prevederile O.U.G. nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.