Ultima actualizare: ieri, 22:26

Locale

Legea Anastasia devine realitate: Închisoare obligatorie pentru șoferii beți sau drogați care produc accidente mortale

Legea Anastasia devine realitate: Închisoare obligatorie pentru șoferii beți sau drogați care produc accidente mortale.

Şoferii inconștienți, care urcă băuţi sau drogaţi la volan şi omoară pe șosele, vor primi pedepse cu executare în curând. Proiectul care prevede acest lucru e tot mai aproape să devină lege, potrivit observatornews.ro.

Propunerea a trecut marţi de Senat și urmează să ajungă în Camera Deputaților, care este for decizional. Dacă va trece, se va numi Legea Anastasia, după numele fetiței de 4 ani din Iași care a fost omorâtă în fața casei de o tânără care a urcat la volan fără să aibă permis de conducere.

Proiectul de lege, inițiat de social-democrați prevede că șoferii care conduc beți, drogați sau fără permis și provoacă accidente rutiere mortale să ajungă direct la închisoare, fără a mai există posibilitatea de a scăpa cu suspendare. Și au fost nenumărate situații la noi în țară. De fapt, în peste 90% din cazuri, judecătorii dau pentru ucidere din culpă pedepse mai mici de 3 ani, ceea ce înseamnă automat suspendarea executării.

Este nevoie de o astfel de măsură, spun inclusiv parlamentarii. Suntem în continuare țara Uniunii Europene cu cei mai mulți morți pe șosele și cu tot la fel de mulți vinovați, în libertate.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.