Ultima actualizare: ieri, 21:29
Locale

O femeie de la adăpostul de noapte a furat de foame. Trimisă în fața judecătorilor

O femeie din județul Satu Mare, care trăia în Adăpostul de noapte, a fost trimisă în judecată, săptămâna aceasta, pentru săvârşirea infracţiunii de furt, după ce a furat produse alimentare dintr-un supermarket.

Potrivit informațiilor PortalSM, în data de 13.08.2022, în jurul orei 17.00, femeia a sustras dintr-un supermarket mai multe produse alimentare. Ea a furat şapte ciocolate, trei bucăţi de şuncă, o bucată de salam şi o bucată de muşchi ţigănesc, cauzând un prejudiciu în cuantum de 123 de lei, prejudiciu ce a fost recuperat în totalitate.

În timp ce era în supermarket, femeia, a sustras produsele și le-a introdus în geanta pe care o avea pe umăr şi s-a îndreptat către casele de marcat, cu intenţia de a ieşi din supermarket fără a le achita. După ce a trecut de casele de marcat a fost oprită de către agentul de pază.

Femeia i-a restituit produsele furate, iar agentul de pază a anunţat-o pe şefa de magazin, care la rândul său a anunţat organele de poliţie.

Aceasta a recunoscut săvârşirea faptei şi a menţionat că înainte de a pune în practică fapta de furt, a consumat două beri şi 100 ml de rom pentru a-şi face curaj.

3 comentarii

  1. unubun Răspunde

    Nici nu mai are rost sa zic nimic, “ROMANIA”…… Imi vine sa vomit!!

    • Unu da rău! Răspunde

      Vomită liniștit, să nu faci toxiinfecție alimentară!
      Dacă a avut bani bea ca să-și facă curaj, de ce n-a folosit banii respectivi pentru hrană?
      Stai liniștit, judecătorul îi va aplica o pedeapsă cu suspendare sau efectuarea unor ore de muncă în folosul comunității! Dacă ar condamna-o la pușcărie cu executare, ar produce pagubă mai mare!

  2. unubun Răspunde

    Imi vine sa vomit si pe astia ca tine, hai ca pestele mic e prins, gata Romanica a facut curat in tara, iar Pescoii grasi cu burta mare nu conteaza cat fura, ca doar is toti intr-o oala. Vai de natia si de **** noastra, natie mai spurcata ca noi nu cred ca exista!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.