Ultima actualizare: azi, 19:39

Locale

Sătmărean bătut la o nuntă. Agresorul l-a lovit și amenințat, apoi a făcut drifturi cu mașina

Sătmărean bătut la o nuntă. Agresorul l-a lovit și amenințat, apoi s-a urcat în mașină și a făcut drifturi.

Potrivit informațiilor PortalSM, sătmăreanul a participat la o nuntă, iar în jurul orei 04,00 a ieşit din restaurant şi a mers la autoturismul său cu intenţia de a lua ceva din portbagaj. Înainte însă să ajungă la maşină, un alt autoturism a oprit lângă el, din care a coborât un individ, care, fără nicio explicaţie, a luat o bară metalică din portbagaj şi a intenţionat să-l lovească în zona capului. Sătmăreanul a reușit să pareze lovitura cu mâna dreaptă, după care individul l-a lovit peste piciorul stâng.

În încercarea de a se apăra, bărbatul a reuşit să smulgă bara metalică din mâna agresorului, moment în care acesta din urmă a fugit. În continuare, individul a luat un cuţit şi ameninţat-o pe persoana vătămată căreia i-a spus că o va omorî, după care s-a urcat în autoturismul său, şi a făcut drifturi în parcarea restaurantului, unde se aflau mai multe persoane. Inculpatul a oprit la un moment dat autoturismul şi a ameninţat-o din nou pe persoana vătămată că o va omorî. În urma agresiunilor, persoana vătămată a suferit mai multe leziuni fizice care au necesitat pentru vindecare 16-18 zile de îngrijiri medicale.

Agresorul a fost condamnat la 2 ani de închisoare cu executare.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.