Ultima actualizare: azi, 16:16
Locale

Satu Mare, printre orașele cu cele mai mici salarii medii nete din domeniul service și reparații

Specialiștii din zona de service și reparații continuă să fie unii dintre cei mai căutați candidați din piață, atât de către angajatorii din România, cât și de cei din afara țării. Satu Mare se află printre orașele cu cele mai mici salarii medii nete din domeniul service și  reparații.

De la începutul anului și până acum, 3.000 de joburi pentru acest sector au fost postate pe eJobs.ro, cea mai mare platformă de recrutare online din România. 13,4% dintre acestea aparțin angajatorilor din străinătate, procent care depășește media pieței la nivel general, în condițiile în care, pentru toate domeniile, doar 6,2% dintre joburi sunt peste hotare.

„Este o creștere continuă a nevoii de specialiști și muncitori calificați pentru acest domeniu de activitate. O dată, pentru că sunt mulți care aleg să plece și să lucreze în străinătate și, apoi, pentru că scade numărul de tineri instruiți în școli de profil. În plus, pentru anumite meserii, precum cea de electrician, instalator ori mecanic auto, vedem tot mai multe cazuri în care acești specialiști aleg să lucreze pe cont propriu”, spune Roxana Drăghici, Head of Sales în cadrul eJobs România.

Potrivit datelor Salario, comparatorul salarial marca eJobs, salariul mediu al celor care lucrează în service & reparații este de 4.000 de lei pe lună. Un mecanic auto câștigă, în medie, 3.500 de lei pe lună, la nivel național, în timp ce un vopsitor auto poate ajunge până la 5.000 de lei pe lună. Un tehnician depanator are o medie salarială netă de 3.500 de lei, iar un inginer depanator câștigă 7.000 de lei. Frigotehniștii, instalatorii sau electricienii sunt alte trei specializări căutate pentru care remunerația medie este cifrată la 4.000, 3.000, respectiv 3.500 de lei.

„Atunci când acești specialiști lucrează în sistem de freelancing, veniturile pe care le încasează depășesc în aproape toate cazurile 5.000 de lei pe lună, în funcție de numărul de lucrări preluate și de complexitatea acestora. Iar pentru cei care lucrează în străinătate, vorbim despre salarii care pleacă de la 1.500 de euro, net. Pentru că sunt joburi care cer competențe tehnice foarte specifice care sunt din ce în ce mai greu de găsit în piață, chiar și în cazul acelor poziții entry level care nu necesită studii superioare, media salarială netă, la nivel național este de 3.200 de lei”, adaugă Roxana Drăghici.

Alte poziții pentru care au fost introduse salarii în Salario sunt inginer auto (4.500 de lei), electrician auto (4.000 de lei), consilier service (3.200 de lei), inginer de depanare (7.000 de lei), tehnician de diagnoză auto (5.000 de lei) sau alpinist utilitar (5.000 de lei). În acest moment, 1.000 de locuri de muncă pentru cei specializați în service & reparații sunt disponibile pe eJobs.ro.

Cele mai mici salarii MEDII nete introduse până în acest moment de către angajații din service & reparații sunt pentru:
• Operator calculator – 2.200 de lei
• Casier – 2.500 de lei
• Strungar – 3.000 de lei
• Consilier service – 3.100 de lei
• Operator CNC – 3.200 de lei
Orașele cu cele mai mici salarii MEDII nete din service & reparații sunt:
• Slobozia: 2.100 de lei
• Alba Iulia: 2.460 de lei
• Târgu Jiu: 2.500 de lei
• Mangalia: 2.620 de lei
• Satu Mare: 2.800 de lei
Orașele cu cele mai mari salarii MEDII nete din service & reparații sunt:
• București : 4.250 de lei
• Cluj – Napoca: 4.000 de lei
• Brașov: 3.900 de lei
• Sibiu: 3.700 de lei
• Timișoara: 3.600 de lei

Sursa: AmosNews

2 comentarii

  1. Vasile Răspunde

    Le ajunge,oricum când ai o problemă serioasă la mașină se uită la ia ca la avioane.

  2. Satmar Răspunde

    Acestea sunt câteva dintre problemele care apar la transmisiile automate DSG:
    https://www.rentsilvania.ro/b-problemele-care-apar-la-cutiile-de-viteze-automate-ale-grupului-vw

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.