Ultima actualizare: ieri, 21:48

Locale

Surpriză de Valentine’s Day. Punct foto pentru îndrăgostiți, în centrul municipiului Satu Mare

Ziua Îndrăgostiților e aici, iar cu această ocazie, Primăria Municipiului Satu Mare, împreună cu Centrul Cultural “G.M.Zamfirescu”, pregătesc ceva cu totul special pentru sătmărenii care vor traversa Pasajul Corneliu Coposu, în perioada 10-14 februarie.

Pe sătmăreni îi așteaptă un cadou special timp de 5 zile, într-un spațiu special amenajat pentru îndrăgostiți, unde vor putea surprinde dragostea sub forma unor fotografii și selfie-uri.

,,Atunci când vii cu persoana iubită pe la punctul foto din zona Pasajului Corneliu Coposu în zilele de 10, 11 și 12 februarie, între orele 15.00-17.00, la fața locului oferim drept cadou câte o fotografie tipărită, pe care o vom realiza cu toți îndrăgostiții care ne vizitează”, transmit organizatorii.

Fotografiile vor putea fi vizualizate și salvate de pe rețelele de socializare ale Centrului Cultural “G.M.Zamfirescu”.

,,În restul timpului, sunteți așteptați la selfie-uri și alte poze creative pe care le puteți realiza la punctul de fotografiere. Ziua Îndrăgostiților devine o amintire de neuitat cu noi! Oferiți dragoste, clipe de neuitat și amintiri pentru viitor!”

Un comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.