Ultima actualizare: azi, 22:30
Locale

VIDEO. Percheziţii de amploare în Satu Mare şi alte judeţe!

Percheziţii de amploare în Satu Mare şi alte judeţe!  La data de 28 februarie 2023, polițiștii Direcției de Combatere a Criminalității Organizate, brigăzilor de combatere a criminalității organizate Bucureşti, Timişoara, Alba Iulia, Oradea, Craiova, Ploiești și ai serviciilor de combatere a criminalității organizate Caraș-Severin, Arad și Dâmboviţa, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – S.T. Timișoara, B.T. Arad și B.T. Caraș Severin, efectuează 50 de percheziţii domiciliare, în județele Timiş, Arad, Satu Mare, Caraș Severin, Alba, Olt, Dâmbovița și municipiul București, în cele 3 cauze penale având ca obiect săvârşirea infracţiunilor de constituirea unui grup infracţional organizat şi trafic de migranţi.

Din cercetări a reieșit că, din anul 2022, mai multe persoane, cetățeni români și cetățeni străini, s-ar fi constituit în trei grupuri infracționale, având ca scop principal adăpostirea în locaţii aflate pe teritoriul României şi ulterior  transportarea grupurilor de migranţi spre ţări din Europa Centrală sau de Vest, prin trecerea ilegală a frontierei de stat a României, în vederea obținerii de importante foloase materiale.

Peste 60 de persoane urmează a fi conduse la audieri.

Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcția Operațiuni Speciale din cadrul Poliției Române și D.I.I.C.O.T. – Biroul Tehnic şi Criminalistic.

La acțiune participă polițiștii inspectoratelor de poliție județene Timiş, Caraş-Severin, Arad, Alba, precum și jandarmii Brigăzii Speciale de Intervenție a Jandarmeriei București, Grupării Mobile de Jandarmi Glad Voievod Timişoara, inspectoratelor județene de jandarmi Arad, Caraş-Severin, Alba și Satu Mare.

Poliţia de Frontieră anunţă că membrii reţelei au fost implicate în 40 de trnasporturi

În cauză s-a reținut că, din anul 2022, mai multe persoane, cetățeni români și cetățeni străini, s-au constituit în patru grupuri infracționale, având ca scop principal adăpostirea în locaţii aflate pe teritoriul României, şi ulterior transportarea grupurilor de migranţi spre ţări din Europa Centrală sau de Vest, prin trecerea ilegală a frontierei de stat a României, în vederea obținerii de importante foloase materiale.

Au fost interceptate și oprite un număr de aproximativ 40 de transporturi ilegale în care au fost implicaţi membrii grupurilor infracţionale, transporturi în care au fost identificaţi un număr de peste 800 de migranţi care intenţionau să treacă ilegal frontiera de stat a României spre state din Uniunea Europeană.

 

Un comentariu

  1. Dyson Răspunde

    Mafiotii locali la masa festiva, mancand paine cu smantana, cu o singura lingura, ce miros o fi in camera aia ? bloaaaa. Mi-e greata.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.