Ultima actualizare: azi, 16:36

Locale

FOTO. Cum s-a produs accidentul din Amați. Impact frontal între o ambulanță și o mașină

Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Satu Mare a dat publicității primele concluzii în cazul accidentului grav produs joi, în localitatea Amați din județul Satu Mare. În urma accidentului în care au fost implicate o mașină și o ambulanță au fost rănite trei persoane.

Ce spune Poliția:

La data de 2 martie, în jurul orei 12.00, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare au fost sesizați despre producerea unui eveniment rutier, în localitatea Amați.

În urma verificărilor efectuate, polițiștii au stabilit faptul că o femeie de 61 de ani, din municipiul Satu Mare, aflându-se la volanul unui autoturism, ar fi pătruns pe sensul opus de circulație, intrând în coliziune cu o autospecială a Serviciului de Ambulanță Satu Mare, care se deplasa într-o misiune, având semnalele acustice și luminoase în funcțiune.

Din producerea accidentului rutier a rezultat rănirea femeii de 61 de ani, a conducătorului autospecialei, un bărbat de 50 de ani, precum și a unei femei de 31 de ani, asistentă medicală.

În cauză, cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.


CITEȘTE ȘI:

2 comentarii

  1. Gheorghe Răspunde

    Chiar asa mare ciuda aveți pe medici și tot ce înseamnă personal medical încât începeți da-i vânați pe drum?Ce vo făcut rău aceasta salvare doamna sifer-(iță)de nu ați lasat-o sa treacă pe lângă dumneavoastră?
    Va înțeleg ca vânați pietoni,bicicliști dar sa ajungeți sa vânați și,,personalul medical vândut lui soroș”asta nu o credeam.

    • Unu' Răspunde

      Eu cred că problema este că foarte mulți șoferi, din grabă, taie virajele intrând parțial pe contrasens! Întâlnesc des idioți de-ăștia care se cred stăpânii șoselelor și trec parțial sau total pe contrasens la efectuarea virajelor strânse, fără să reducă viteza!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.