Ultima actualizare: ieri, 19:37

Locale

FOTO. Tânără din Satu Mare înjurată după ce a cerut detalii despre un produs online

O tânără sătmăreancă s-a trezit înjurată și jignită de o fată pentru că și-a permis să îi atragă atenția asupra prețului cerut pentru o carte online. Sătmăreanca a explicat diferența de preț, iar tânăra a început să se simtă atacată, așa că a început să arunce cu jigniri.

Sătmăreanca a povestit pentru PortalSM că a găsit pe OLX o carte de vânzare online de la o persoană tot din Satu Mare. Când a accesat linkul pentru a vedea prețul produsului, aceasta a observat că este mai mare decât cel din magazine, așa că s-a decis să o anunțe pe vânzătoare de greșeala făcută.

“Pune la vânzare cu 20 de lei + 14 transport, în condițiile în care cartea costă 12 lei”, a explicat tânăra.

După ce a prezentat dovezile, cumpărătoarea a fost jignită și înjurată de vânzătoare. Potrivit cumpărătoarei, cărțile sunt specifice facultatăţii  de drept și sunt oferite spre vânzare la preț dublu, cu toate că sunt la mâna a doua.

“Nu am putut ignora ceea ce mi se proiecta pe retină, și anume cărți despre care individa pretinde că-s noi, deși dacă măcar a copiat odată în ziua examenului, nu mai au cum să fie noi, și fiind listate la preț astronomic. Cum să le vinzi la mâna a doua mai scump decât se vând în librării noi în țiplă?”, a mai adăugat cumpărătoarea.

Vânzătoarea a explicat că ea a cumpărat cărţile, așa că poate pune ce preţ vrea pentru vânzarea lor.

“Eu mi-am dat banii pe cărti, nu TU. Să-ți permiți să comentezi aiurea. Ești o proastă unu la mână, doi la mână nu te-a întrebat nimeni și trei pun ce prețuri am chef”, i-a scris vânzătoarea.

După care, a început să arunce cu jigniri asupra cumpărătoarei, precum: “De aia vă bate Dumnezeu pe aștia răi, că nu știți să vă vedeți de treaba voastră și de lungul nasului, oameni frustrați de 2 lei”, “Veziți de treaba ta cucoană” și “Așa să primești înapoi numai după cum comentezi și te bagi ca și chiloții în c…”, “du-te-n… de idioată”.

Cumpărătoarea a anunțat site-ul unde era listată cartea despre prețul care depășește orice limită și vocabularul vânzătoarei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.