Ultima actualizare: azi, 22:15

Locale

Nouă tone de ronghiuri din Germania, oprite la Petea. Urmau să fie vândute în România

Poliţiştii de frontieră sătmăreni, în cooperare cu lucrători din cadrul Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorului, nu au permis intrarea în ţară a unui mijloc de transport încărcat cu aproximativ nouă tone de marfă second hand din Germania.

În data de 27 martie a.c., în jurul orei 15.30, în Punctul de Trecere a Frontierei Petea, județul Satu Mare, s-a prezentat pentru efectuarea formalităților de frontieră, pe sensul de intrare în ţară, un cetățean român, în vârstă de 41 de ani.

Bărbatul, domiciliat în județul Suceava, conducea un automarfar înmatriculat în România. Acesta transporta, conform documentelor de însoțire a mărfii, diverse produse de tip second hand, de la o societate comercială din Germania către o firmă din județul Suceava.

Existând suspiciuni cu privire la legalitatea acestui transport de deşeuri, polițiștii de frontieră au solicitat sprijin autorizat lucrătorilor Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorului Satu Mare, care au stabilit că bunurile transportate – în total 8.600 kg – nu pot intra pe teritoriul României, întrucât marfa nu corespunde operațiunilor de curățare, dezinfecție și dezinsecție.

În acest caz, autoritățile de control au dispus nepermiterea intrării pe teritoriul României a bunurilor transportate, fiind înapoiate pe teritoriul maghiar.

3 comentarii

  1. suceava Răspunde

    S au obisnuit cu afaceri astia nu au Dumnezeu ,violatori de copii hoti de profesie,nu tin cont de nimic si de nimeni sa iasa bani ….?

    • bigbrother Răspunde

      @suceava, noi le cumpărăm degeaba te superi. Dacă nu ar fi cerere nici nu s-ar aduce la noi. Afaceriștii noștrii neaoși români care fac fel de fel de învârteli aduc mizeriile astea. Ar fi fraier neamțul dacă nu ar încerca și asta că poate mai face și un ban. Drept puțin dar tot plus este la el. Că altfel trebuie distrus și aia costă f.f.f.mult. Și aia este cheltuială în plus și nu profit. Înțelegi?

  2. Satmarean Răspunde

    Europenii se scapă de ele, le dau pe gratis numai să scape de ele, iar noi adunăm toate gunoaiele la fel ca rablele care vin pe trailere, apoi tâganii le dau foc poluând mediul ptr. fier vechi si noi ne îmbolnăvim purtând toate ronghiurile altora cu fel si fel de boli !!!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.