Ultima actualizare: azi, 11:11

Locale

FOTO. Mașini căutate de autoritățile străine, oprite în județul Satu Mare. S-a lăsat cu dosare penale

Poliţiştii de frontieră sătmăreni au depistat, la ieșirea din ţară, două mașini care erau căutate de autoritățile din Germania și Norvegia. Cele două mașini au fost indisponibilizate la sediul instituției, iar șoferii sunt cercetați pentru tăinuire.

În data de 15 aprilie, în jurul orei 14.30, în Punctul de Trecere a Frontierei Urziceni, județul Satu Mare, s-a prezentat pentru efectuarea formalităților de frontieră, pe sensul de ieșire din ţară, un bărbat în vârstă de 33 de ani, având dublă cetățenie – română și maghiară. Acesta conducea un autovehicul marca Mercedes Vito, pe care erau aplicate plăcuțe cu numere de înmatriculare specifice Germaniei.

Cu ocazia formalităților pentru ieșirea din România, la verificările efectuate de către polițiștii de frontieră s-a constatat că mașina figurează ca fiind căutată de autoritățile din Germania din 22 martie, alerta având mențiunea bun căutat pentru confiscare. Autovehiculul, în valoare de aproximativ 123.500 lei, a fost indisponibilizat la sediul instituției până la finalizarea cercetărilor.

În același punct de trecere a frontierei, în data de 16 aprilie, în jurul orei 15.00, s-a prezentat pentru a ieși din România un cetățean lituanian în vârstă de 37 de ani. Bărbatul conducea un autoturism marca Toyota Land Cruiser, înmatriculat în Norvegia. Și în acest caz, verificările polițiștilor de frontieră au scos la iveală faptul că mașina era căutată de autoritățile norvegiene, alerta cu mențiunea bun căutat pentru confiscare fiind introdusă în decembrie 2022. Mașina, în valoare de aproximativ 42.500 lei, a fost indisponibilizată la sediul Poliției de Frontieră pentru continuarea cercetărilor.

În ambele cazuri, conducătorii auto sunt cercetați pentru tăinuire, urmând ca la finalul cercetărilor să fie dispuse măsurile legale ce se impun.


Sursa: Poliția de Frontieră

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.