Ultima actualizare: azi, 16:16
Locale

FOTO/VIDEO. Alertă în municipiul Satu Mare. Incendiu la o casă din centrul orașului

ACTUALIZARE. Femeia care locuiește în casă a declarat, pentru PortalSM, că fiul ei, care este acum de negăsit, a fost cel vinovat de izbucnirea incendiului.

Ea a mai spus că s-a certat cu fiul ei pentru că acesta din urmă a început să lovească câinele familiei. Cearta a degenerat, iar bărbatul a dat foc la casă și a fugit.

Ce spun pompierii:

,,Vineri, în jurul orei 16:30, un echipaj de salvatori din cadrul Detașamentului de Pompieri Satu Mare, a  intervenit cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă pentru limitarea și stingerea unui incendiu produs la o casă de locuit de pe strada Petru Bran, municipiul Satu Mare.

Ajunși la locul intervenției, pompierii au procedat pentru localizarea incendiului, iar  un echipaj a pătruns în locuință pentru recunoaștere și salvare. În interiorul acesteia a fost găsit un cățel surprins de flăcări.

Echipajul EPA prezent la fața locului i-a acordat ajutor patrupedului, luându-se legătura cu o organizație de protecție a animalelor din Satu Mare. Incendiul a fost limitat înaintea propagării acestuia la acoperișul locuinței, la anexa gospodărească din apropiere și la casele învecinate.

Pagubele produse de eveniment au fost limitate la o încăpere a locuinței, unde s-au degradat mobilierul și pereții. Cauza producerii incendiului este în curs de stabilire”.

Știrea inițială:

Alertă în municipiul Satu Mare. Incendiu la o casă din centrul orașului. Pompierii sătmăreni intervin la fața locului.

Incendiul a izbucnit la o casă situată pe strada Petru Bran din municipiul Satu Mare.

La fața locului s-au deplasat pompierii cu două autospeciale.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.