Ultima actualizare: azi, 22:30
Locale

Lumina Sfântă de la Ierusalim va ajunge la Satu Mare în noaptea de Înviere

Lumina Sfântă de la Ierusalim va ajunge și în acest an, în noaptea de Înviere, în municipiul Satu Mare.

Lumina Sfântă va ajunge la Satu Mare sâmbătă seara, 15 aprilie, în jurul orei 21.30.

Redăm integral comunicatul de presă al Episcopiei Ortodoxe Române a Maramureşului şi Sătmarului:

,,Prin purtarea de grijă a Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, va fi adusă în țara noastră, și anul acesta, Sfânta Lumină luată de pe Sfântul Mormânt din Ierusalim.

Datorită sprijinului domnului Ing. Mircea Leţiu, fost membru în Adunarea Eparhială a Episcopiei Ortodoxe a Maramureşului şi Sătmarului și a Adunării Naționale Bisericești, Sfânta Lumină va ajunge pentru a paisprezecea oară şi în Eparhia noastră. Ea va fi întâmpinată pe Aeroportul Otopeni și adusă de o Delegaţie Eparhială cu o cursă privată, sâmbătă, 15 aprilie 2023, și va ajunge în jurul orei 20:00, la Sibiu, în jurul orei 21:00, la Cluj-Napoca, urmând ca destinaţia finală să fie Aeroportul din Satu Mare, în jurul orei 21:30.

Protopopii, preoţii și monahii o pot primi la Aeroporturile din Cluj-Napoca sau Satu Mare, în funcție de cea mai convenabilă distanță, pentru a o putea oferi credincioşilor care vor participa la Slujba Învierii, ce va fi săvârşită în bisericile şi mănăstirile din Eparhie, la ora 24:00.

De la Satu Mare, Sfânta Lumină va ajunge la Catedrala Episcopală din Baia Mare, fiind adusă de o Delegație Eparhială condusă de Arhimandritul Casian Filip, vicar administrativ, sâmbătă, 15 aprilie 2023, în intervalul orar 22.30-23.00, de unde preoții din Baia Mare și împrejurimi o pot duce la bisericile lor parohiale.

Tot de la Satu Mare, la fel ca în anii precedenți, Sfânta Lumină va fi preluată de către delegaţii ale comunităților ortodoxe din Slovacia, Ungaria şi Austria”.

8 comentarii

  1. 🤔🤔🤔 Răspunde

    Zippo, tu ești mamă?

  2. Zic si eu Răspunde

    La Ierusalim Învierea este la amiază că la 21.30 Lumina Sfântă e deja în Baia Mare ?

  3. Dani Răspunde

    Serios! Se vor bate ca de boboteza pentru apa sfintita!

  4. Bricheta Zippo Răspunde

    Doar mă gândesc așa în mine cu voce tare. Oare strămoșii noștri cum de au rezistat sute de ani, cum au putut să sărbătorească fără lumina venită par avion de la Yerushalaym? Că asta cu prioripostul-fancurierul de lumină pe bani publici se fac doar de 14 ani? Înainte săracii cum au putut să primească lumina în sufletele lor? Vă dați seama cât au trebuit să îndure?

  5. Satana Răspunde

    Lumina sfanta. Cati prosti mai sunt pe planeta asta?! Au trecut cati ani? …O inviat? cine? Se duc prosti la Vatican, si la Ierusalim, la biserica. Dupa aia se omoara, ca oamenii primitivi.

  6. Corneliu Răspunde

    Nu cumva sa fie lumina aia ceva chinezarie contrafacuta ……sper ca nu !!!

  7. Gheorghe Răspunde

    No in sfârșit putem sta liniștiți,răsuflăm usurati ca altfel era mare bai fara lumia asta sfanta.De când așteptăm aceasta știre.Chiar de anul trecut de pe vremea asta,sau mai de mult?…Cât de incuiat trebuie sa fii încât sa mai crezi astfel de baliverne?Boborul este dus în rătăcire cu astfel de basme de adormit copiii.Vă dați seama cum așteptau primii creștini de aiurea sa primească lumina de la Jerusalem adusa de vreun beduin calare pe cămilă??Voi chiar nu ganditi deloc?…astea sunt invenții popești!.Așa se știe că doar va spune popa ortodoxu preafericit(intr-o lume de nefericiti majoritari orto…)daniel,,marele alb”sau teodosie al tomisului(afacerist și mincinos).Mai citiți câte ceva,mai documentati-va nu vă lăsați purtați de învățătură,,crede și nu cercetare” sunteți ca niște oi fără stăpân care sunt călăuzite spre pierzare de niște profitori rătăciți și ei la rândul lor…..
    Și te mai miri ca ne conduc niște nemernici votați de acest bobor….orb!!!

  8. sabin Răspunde

    pai lumina originala a adus , nu ???

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.