Ultima actualizare: azi, 22:30
Locale

Nebunie în vămile din județul Satu Mare. Peste 20.000 de persoane au intrat prin Petea și Urziceni

În punctele de trecere a frontierei Petea și Urziceni numărul persoanelor care s-au prezentat la controlul de frontieră pe sensul de intrare în România a fost foarte mare. S-a lucrat intens în cele două puncte, s-a exploatat la maxim capacitatea acestora. La Petea s-au efectuat formalitățile de control pe șase artere și s-a folosit și o stație mobilă de lucru.

La Urziceni, pentru că acolo configurația punctului permite acest lucru, pe lângă cele 3 artere destinate intrării în țara noastră, în anumite intervale de timp au fost operaționalizate încă două artere de pe sensul de ieșire pentru intrarea în România (așadar s-a lucrat pe cinci artere).

Cifrele din ultimele 24 de ore sunt elocvente: prin PTF Petea au intrat în țara noastră 19.500 de persoane, călătorind cu 6.820 autoturisme. La Urziceni s-au prezentat, în același interval, pentru efectuarea formalităților de frontieră 2.750 persoane, cu 770 autoturisme.

Poliția de Frontieră Satu Mare dispune de resursele umane și logistice pentru ca, în măsura în care este nevoie, să mențină același ritm și în cursul zilei de azi, polițiștii asigurându-se că nu vor efectua doar un control operativ, dar și eficient. Legislația în vigoare trebuie respectată, la fel și angajamentele asumate de instituția noastră la nivel național și european.


Sursa: Poliția de Frontieră

10 comentarii

  1. Nfs Răspunde

    Vine floarea patriei!!! “Come si dice” Uraaaa!

  2. Norik Răspunde

    VREM ÎN SCHENGEN!!!! BOICOTATI FRAȚILOR AUSTRIA PÂNĂ SE SATURA NEHAMER!!!!

  3. Baftalo Răspunde

    Hai la tzuică si la sunculitză!!!

  4. Norik Răspunde

    MUIE AUSTRIA!!!

  5. 😐 Răspunde

    Austria a fost si va fi mereu o tara de cacat.
    O tara nazista pana in maduva oaselor (singura tara in lume care a OBLIGAT toata populatia sa se vaccineze imp. covid).
    Personal pt mine, Austria e cea mai plictisitoare tara din Europa….si acum din cauza lor,multi dintre noi stam cu orele la controale… mortii ma-sii de unanimitate.

    • ??????? Răspunde

      Tu ai vrut Romania mare , asa ca taci din gura.

    • Bidonn Răspunde

      Interesant ca lumea se inghesuieste sa stea la Wiena , mai mult de juma populatie este venitâ din alte țări…

    • Manole Răspunde

      Parerea ta despre Austria nu ne intereseaza !
      Stai acasa in cocina ta,si basta ! Fuguta spre Sudistan !
      Am impresia ca faci parte din acea natie ,care au mincat lebada in parcul din Wiena.

      • 😐 Răspunde

        Prostule ,vb la plural? Sa rumeni mai bine ,traiesc intr-o parte mai frumoasa ca toata Austria…saracule.

        • Manole Răspunde

          Sa faci pe cineva prost nu e frumos !
          Dar ce poate astepta o persoana de la tine,cind insa-si TU nu te poti respecta.
          Stai in cocina ta si nu mai marcai !

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.