Ultima actualizare: ieri, 21:27

Locale

Sâmbra Oilor va avea loc duminică, 7 mai! Sătmărenii, invitați la marea sărbătoare

Festivalul Folcloric „Sâmbra Oilor”, cea de-a LXV – a ediție, va avea loc duminică, 7 mai. Consiliul Judeţean Satu Mare, Instituția Prefectului – Județul Satu Mare, Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Satu Mare, Primăria şi Consiliul Local Certeze, Primăria şi Consiliul Local Negreşti Oaş și Casa de Cultură Negreşti Oaş, organizează duminică 7 mai de la ora 12:00, cea de-a LXV – a ediție a festivalului folcloric „Sâmbra Oilor” pe dealul de la Huta Certeze şi Moişeni.

Sunt zone în care localnicii îi spun „Ruptul Sterpelor” sau „Sâmbra Oilor”, însă, în esenţă, obiceiul e acelaşi: ciobanii îşi urcă oile la munte, unde, după primul muls, se cântăreşte cantitatea de lapte dată şi se împarte la numărul de proprietari, astfel încât se va şti cât caş, câtă brânză şi câtă urdă va primi fiecare pe parcursul anului.
Însă cea mai celebră e „Sâmbra Oilor” de la Dealul Huta Certeze și Moișeni, care se desfăşoară an de an, în prima duminică din luna mai şi care reuneşte mii de locuitori din județul Satu Mare şi nu numai. Aici, oile sunt urcate în munţi, iar ciobanii îşi primesc partea de lapte şi de brânză, gospodarii vor face caş şi alte soiuri de brânză.
După ce treaba este terminată, toată lumea trece la dans de sâmbra oilor. „Sâmbra oilor” este un obicei străvechi din “Ţara Oaşului”, judeţul Satu Mare. În Ţara Oaşului autorităţile comuniste nu au reuşit să naţionalizeze proprietăţile oşenilor, astfel încât aceştia au continuat să lucreze pământurile lor şi păstrează cu încăpăţânare tradiţiile lor.
Sâmbra oilor, este sărbătorită prin muzică şi dansuri în port popular, ea are loc la Ruptul Sterpelor, adică separarea şi numărarea oilor ca şi măsurarea laptelui de către ciobanii care pornesc cu turmele spre pajiştile din munţi.
Termenul „sâmbră” semnifică o înţelegere, o reglementare gospodărească, un protocol asupra treburilor majore ale oieritului. Încă de la Sfântul Gheorghe şi până la sărbătoarea Sf. Constantin şi Elena, crescătorii de oi din toate cele 23 de sate oşeneşti se adună în fiecare localitate pentru a stabili împreună unde vor face stânele în acel an, cine le va fi baci şi pe cine vor angaja să le păzească pe timpul păşunatului.
La începutul lunii mai toate mioarele din sat sunt duse la stână. Înainte însă, pentru ca animalele să fie sănătoase şi să dea lapte mult, sunt binecuvantate de preot. Însă nu acesta este secretul pentru ca oile să dea mult lapte. Ciobanii spun că mioarele trebuie dezmierdate. Din laptele lor gospodarii vor face caş şi alte soiuri de brânză. Reţeta nu este complicată, dar este secretă. Şase litri de lapte la un kilogram de caş. Acesta este pus la stors, iar după ce treaba este terminată, toată lumea trece la dans de sâmbra oilor.

17 comentarii

  1. Decebalus per Scorillo și dacii liberi Răspunde

    Întreb și eu așa. În marea noastră “cultură” tradițională strămoșească plus ce am învățat ori văzut prin vest majoritatea participanților (că sigur cam toți au fost cel puțin odată în Europa de vest la cules de …., la spălat de …. sau “în construcții”) va fi și anul ăsta ca anul trecut? Adică munți de gunoaie așa tradițional după boborul aista care se distrează. Întreb și eu așa. Că dacă da atunci nici nu mă deranjez până acolo.

    • Pistalău Răspunde

      Scorilo, tu cred ca nici nu apari pe lista de invitati, asa ca stai acasa

      • Decebalus per Scorillo și dacii liberi Răspunde

        Să știi că atunci îmi pare bine. Dar aia nu ajunge la capul tău că deja mulți oșeni sunt sătuli și organizează propriile sâmbre așa cum era cândva????

    • 😊 Răspunde

      Au plecat in vest,ca s-au saturat sa-ti dea tie mwie.

      • Decebalus per Scorillo și dacii liberi Răspunde

        Tot prost ești. Mai scrie din astea că se știe că vrabia mălai visează. Tu visezi vremurile în care încă nu erai castrat chimic? Ca om ești mai mic și decât scula ta microscopică. Dar ești tocmai bun să speli vase sau fundul jegos al vesticilor. Poți fi mândru de asta. Că trăiești demosnetrază că ai stomacul rezistent. Ficat sigur nu mai ai. Așa tradițonal.

  2. H&R Răspunde

    Pot intra doar cu carnetul de partid? Sau se poate ca si un muritor de rand. Intreb pentru un prieten.

    • radical2 Răspunde

      doar cu stampila PSD in Tara Oasului :)). Sa stie ca esti de-al lor. Sarac si fara pretentii :))

      • H&R Răspunde

        Atunci stau acasa. Facem gratar si mici. Nu am niciun fel de stampila.

        • De aici înțelege fiecare ce vrea Răspunde

          Eu de ani de zile așa fac și cu ziua orașului. Nici din greșeală nu mă duc. Că nu-mi risc sănătatea cu produsele alea servite pe acolo.

          • Femeia de Serviciu

            Da sa te plimbi poti. Sa mai vezi si tu ceva lume. Poate si ceva femei, daca esti curios. Nimeni nu te obliga sa mânci

          • Femeia de Serviciu

            Am zis de ziua orasului, ca sambra oilor (multe da proaste saracele animale) nu ma intereseaza.

          • Nimeni nu intelege nimic.

            Poarta masca. Sa nu te infectezi de la oameni. Din greseala. Poate o sa faci sifilis la dinti.😁

          • De aici înțelege fiecare ce vrea

            La cât umblă mulți prezenți pe acolo și mai ales pe unde nici nu ar fi de mirare. Îți las ție plăcerea. Sindrofia asta nu mă reprezintă. Și cum am mai răspuns la altul în comment deja oșenii sunt sătuli de astea și își organizează fiecare sâmbra proprie cum era câdva. Și atunci puleticienii ce vor face???? Că unii zici că au impresia greșită că nici Soarele nu răsare fără ei! 😵😱😨🤮

        • O Oaie Răspunde

          Apoi stai acasa. Si nu mai croncanii la fiecare articol. Cand draku mai manci mici daca toata ziua postezi pe aici. Da cine-i curios de parerea ta?!
          PS
          Niciodata in 60 de anu nu am fost la Sambra Oilor si nici nu sunt curios.

          • covid

            Sau altfel spus fiți eroi și salvați vieți! Stați acasă!

  3. H&R Răspunde

    Sambra Coilor, a devenit aceasta frumoasa traditie.

    • De aici înțelege fiecare ce vrea Răspunde

      Asta așa cum este nici românii de prin alte părți nu pricep ce și cum. Sincer îți zic. Că am vorbit eu cu mulți. Nu cu tradiția e problema ci cu restul. Iar țipuriturile îți spun eu că îi termină pe cei care nu-s de aici. Mă gândesc asta și este intenția. Că sunt vestiți pentru “toleranță” și pentru înțelegerea nevoilor semenilor. Mai bine mă lipsesc.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.