Ultima actualizare: ieri, 21:59

Locale

Un sătmărean dat în urmărire europeană a venit acasă de Paşte. La vamă i-au pus cătuşe

Poliţiştii de frontieră din cadrul PTF Petea au identificat un cetăţean român pe numele căruia era emis, de către autorităţile din județul Satu Mare, un mandat european de executare a pedepsei cu închisoarea.

Azi dimineață, în jurul orei 5.00, în Punctul de Trecere a Frontierei Petea s-a prezentat pe sensul de intrare în ţară un cetăţean român, în vârstă de 45 de ani, domiciliat în județul Satu Mare.

Cu ocazia formalităţilor de frontieră, la controlul efectuat de către poliţiştii de frontieră s-a constatat că pe numele acestuia a fost emis, în data de 9 august 2022, un mandat european de arestare. Judecătoria Satu Mare l-a condamnat la 3 ani și 2 luni de închisoare pentru infracţiuni la regimul circulației, mai exact conducerea unui vehicul fără permis de conducere și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.

Persoana în cauză urmează a fi predată unui echipaj din cadrul Serviciului de Investigații Criminale al Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare, în vederea luării măsurilor legale ce se impun.

Un comentariu

  1. Carcotas Răspunde

    Așa nu ne aducem românii în țară, dacă le punem cătușe!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.