Ultima actualizare: ieri, 21:44

Locale

Un sătmărean s-a prezentat cu o scuză în PTF Urziceni. Polițiștii n-au mers după ”fentă”

Polițiștii de frontieră sătmăreni au constatat, la controlul de frontieră efectuat pe sensul de ieșire din România, în PTF Urziceni, că șoferul unei mașini, un sătmărean de 42 de ani, nu poseda permis de conducere.

Luni, 17 aprilie, în jurul orei 15.30, în Punctul de Trecere a Frontierei Urziceni s-a prezentat pentru a ieși din țară un cetățean român în vârstă de 42 de ani, domiciliat în județul Satu Mare, conducând un autoturism marca Peugeot, înmatriculat în Belgia.

Polițiștii care au efectuat controlul documentelor i-au solicitat bărbatului și permisul de conducere. Acesta a declarat că deține permis de conducere emis de autoritățile din Belgia, însă și l-a uitat la domiciliul din străinătate. Dar polițiștii de frontieră au făcut verificări și au constatat că bărbatul nu este posesor al vreunui permis de conducere.

În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu deține permis de conducere, urând ca la final să fie dispuse măsurile legale ce se impun.


Sursa: Poliția de Frontieră

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.