Ultima actualizare: azi, 20:09
Locale

Cum a vrut să iasă din țară, prin Petea, un tânăr moldovean. S-a ales cu dosar penal

Poliţiştii de frontieră sătmăreni fac cercetări în privinţa unui cetățean moldovean care, la controlul de frontieră a prezentat, pe lângă documentele de identitate, un permis de conducere cu însemnele autorităţilor din Transnistria, nerecunoscut de statul român.

Azi dimineață, în jurul orei 04.20, în Punctul de Trecere a Frontierei Petea s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control, pe sensul de ieșire din România, un cetăţean din Republica Moldova în vârstă de 28 de ani, conducând un autoturism marca Toyota, înmatriculat în Polonia.

În cadrul verificărilor, la solicitarea polițiștilor de frontieră, bărbatul a prezentat şi un permis de conducere, cu însemnele autorităţilor din regiunea Transnistria, document nerecunoscut de statul român.

În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui vehicul fără permis de conducere, conform Codului Penal, la final urmând a fi luate măsurile legale ce se impun.


Sursa: Poliția de Frontieră

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.