PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

FOTO/VIDEO. Au început Zilele Orașului! Weekend plin de evenimente și concerte la Satu Mare

Au început Zilele Orașului Satu Mare, ediția 2023! Deschiderea oficială a avut loc vineri, 26 mai, la ora 18.00. Weekendul ce urmează se anunță a fi unul plin de activități și evenimente, atât pentru adulți, cât și pentru copii.

Evenimentul a fost deschis oficial cu un concert al Filarmonicii ”Dinu Lipatti”. La deschiderea oficială ce a avut loc în Piața 25 Octombrie au participat oficialități municipale și județene, dar invitați ai orașelor înfrățite.

,,Zilele Orașului sunt în fiecare an un moment unic, marcat de speranță, recunoștință și solidaritate. Am fost, suntem și vom fi un oraș iubit pentru multiculturalitatea sa. Ne leagă nu doar trecutul istoric, ci mai ales viitorul și valorile comune. Azi, mai mult ca oricând, sătmărenii au motive să fie încrezători. Orașul nostru se află pe un drum bun. (…) Numai împreună putem să construim un oraș în care să ne placă să locuim, să muncim și să ne întemeiem o familie. La mulți ani, sătmăreni, La mulți ani, Satu Mare”, a fost mesajul transmis de primarul Kereskenyi Gabor.

Weekend plin de concerte și evenimente la Satu Mare

Zeci de formaţii vor urca pe cele două scene amplasate în Piaţa 25 Octobmbrie şi în pasajul Corneliu Coposu. La ediția din 2023 a Zilelor Orașului Satu Mare au fost invitaţi 12 artişti de top pop şi dance. În cele trei zile vor concerta, printre alții, Irina Rimes, Carla’s Dreams, Andia, Halott Penz, Shift, Direcţia 5, Edda sau Holograf.

Pe lângă concerte, sătmărenii se vor putea bucura și de alte evenimente. Se vor pune în scenă piese de teatru, vor avea loc expoziții, un târg de produse tradiționale, dar și nenumărate concursuri la care vor lua parte atât cei mici, cât și adulții.

Produse tradiționale și multă culoare

Pasajul Corneliu Coposu din municipiul Satu Mare s-a umplut cu produse tradiționale și multă culoare. Producătorii și meșterii populari îi așteaptă pe sătmăreni cu produse variate, tradiția fiind la ea acasă în centrul orașului.

La târg puteți găsi de la îmbrăcăminte și produse tradiționale, până la obiecte decorative, bijuterii sau produse cosmetice.

Mâncare bună și bere rece pe bulevardul Transilvania

Bulevardul Transilvania a fost închis încă de joi seară, acolo unde s-au mutat, încă de anul trecut, punctele de alimentație publică și terasele. Grătarele au fost încinse încă de vineri dimineața, iar pe parcursul acestui weekend sătmărenii sunt invitați să guste din bunătățile pregătite de comercianți.

Sătmărenii pot să aleagă dintr-o sumedenie de preparate, cum ar fi hamsiile, ceafa de porc, șnițele, cârnați, frigărui, aripioare picante, costițe, ciolan sau cartofi prăjiți, toate ,,acompaniate” de lipie, chiflă sau murături asortate. Nu putea lipsi nici berea rece, care e numai bună după o masă copioasă.

Așadar, mâncare, muzică și activități pentru toate vârstele și gusturile se anunță, în acest weekend, la Zilele Orașului Satu Mare, iar sătmărenii sunt invitați să participe în număr cât mai mare la acest eveniment.


CITEȘTE ȘI: