Ultima actualizare: azi, 12:48
Locale

Cum joci responsabil?

Sunt oameni care aleg să petreacă timpul liber într-un cazino pentru a se distra și să se desprindă de probleme, dar și persoane care consideră că este unica posibilitate prin care pot trece peste orice. Pentru a nu ajunge să cazi în extrema cealaltă în care foarte mare din timpul liber este alocat activității de jocuri este suficient să joci responsabil.

Jocul responsabil poate să vină de la sine și se traduce prin implementarea unui set de reguli strict de la care jucătorul să nu se abată. Totodată este și numele singurului proiect special conceput pentru a ajuta acei jucători care tind să cadă în cealaltă extremă. Joc Responsabil este singurul program care ajută persoanele cu probleme în ceea ce privește jocurile de noroc. Romslot (Asociația Organizatorilor de Sloturi din România) și Romanian Bookmakers (Patronatul Organizatorilor de Pariuri din România) sunt cele două organizații care au pus bazele acestui proiect și al cărui scop este de prevenire și abia apoi de intervenție asupra problemelor jucătorilor români.

Echipa care stă în spatele proiectului este alcătuită din psihologi specializați pe acest tip de comportament, însă nu trebuie să se ajungă întocmai în punctul acesta dacă se implementează un set de reguli extrem de necesare în vremurile noastre în care poți juca la casino online România direct de pe telefonul mobil sau de pe calculator. Nu mai este nevoie de prezența fizică în cadrul unei săli de jocuri, ci doar o conexiune stabilă la internet.

Iată câteva reguli care te vor ajuta să joci responsabil

Aloca un buget potrivit

Din momentul în care ai ales să deschizi cont pe o platformă de jocuri de noroc este greu să mai poți ține o evidență a sumelor de bani pe care le-ai jucat. Din acest motiv este obligatoriu să stabilești dinainte care este valoarea exactă a bugetului alocat pentru distracție și dacă îți permiți să cheltui suma respectivă doar pentru jocuri de noroc. Exista uneori tentația de a juca mai mult decât ți-ai propus și este în firea umană să se întâmplă lucrul acesta, dar nu trebuie să te lași pradă emoțiilor. Impune o limită clară care să te ajute să petreci suficient timp la jocul selectat.

Joacă doar pentru distracție

Una dintre greșelile importante și care fac diferența în această lume a jocurilor de noroc este urmăritul câștigurilor fabuloase. Fie că vorbim despre sloturi, jocuri de masă sau oricare alte servicii pe care un cazino le pune la dispoziție, nu trebuie privite ca o potențială sursă de venit, ci strict ca pe un mod de relaxare.

Cazinourile online au un sistem interesant prin care te atenționează când petreci mai mult de o oră în joc. O notificare apare pe ecranul de joc din oră în oră. Până la urmă scopul principal este să te simți bine, să lași problemele din viața de zi cu zi, iar atunci când bugetul alocat a fost cheltuit, acele să fie momentul când trebuie să iei o pauză.

Personalizează contul tău deschis online

Printre avantajele cazinourilor online se numără și faptul că jucătorul își poate configura contul exact așa cum dorește. Îi este permis să impună o limită atunci când consideră că tentația de a se abate de la anumite reguli este foarte mare. Astfel, una dintre funcții este să limitezi depunerile și/sau pierderile pentru o anumită perioadă de timp. Fie că este vorba de o zi, o săptămână sau o lună, lucrul acesta se poate face prin prisma contului de jucător.

Dacă limitarea contului în ceea ce privește depunerile și pierderile nu este suficientă, atunci autoexcluderea poate fi alegerea indicată. Autoexcluderea înseamnă suspendarea dreptul de a accesa contul deschis pe platforma respectivă pentru o perioadă de o săptămână, o lună, mai multe luni sau chiar de tot. Dacă apelezi la autoexcluderea permanentă, află că există platforme care niciodată nu vor permite redeschiderea contului.

Jocurile de noroc trebuie mereu privite ca pe un mod de a petrece timpul liber și pentru o perioadă de timp să uităm de probleme. Este extrem de important să știm și care sunt limitele, dar dacă se depășesc de mai multe ori, atunci este momentul potrivit să aplicăm regulile de mai sus care privesc jocul responsabil.

3 comentarii

  1. joker Răspunde

    Responsabil înseamnă să nu joci, măi, căcaților. A ieșit industria de noroc la cumpărat presă, la kilogram…

  2. 😱😱😱 Răspunde

    Acum ar mai trebui să aflăm și cum se practică jurnalismul responsabil nu ce faceți voi aici. Sau money talks? Chiar în halul ăsta?

  3. România reală Răspunde

    Da. Și în cazul dublei crime de la Timișoara tot din cauza datoriilor la jocurilor de noroc s-a întâmplat nenorocirea. Așa că lăsați voi mai bine și nu ne mai trântiți aici asemenea materiale că unii nu au atâta minte să judece cum trebuie să uite ce se întâmplă. Eu aș interzice asemenea promo-uri, sincer. Nu aveți idee la câte nenorociri au dus.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.