Ultima actualizare: azi, 16:16
Locale

FOTO. Îngeraş donator! Copilaşul de 4 ani accidentat grav salvează trei vieţi

Copilaşul de 4 ani accidentat grav salvează trei vieţi. Familia îndurerată a unui pacient în vârstă de doar 4 ani, din Satu Mare, victimă a unui accident rutier produs în 11 iunie, a luat hotărârea de a oferi o nouă șansă la viață unor copilași a căror unică speranță era un transplant, fiind de acord cu prelevarea și donarea de organe.

Echipele medicale de prelevare și transplant din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Bihor s-au mobilizat pentru realizarea prelevării. Aceasta a avut loc în noaptea de 14 spre 15 iunie, începând la ora 2 noaptea și finalizându-se la 7 dimineața. Așadar, s-a realizat prelevarea de ficat, rinichi și cornee.

Echipa medicală și de coordonare a Spitalului Clinic Județean de Urgență Bihor a fost compusă din Dr. Ștefan Pataki – KDP (medic responsabil cu diagnosticul morții cerebrale și menținerea donatorului în condiții fiziologice), Dr. Simona Mîrț, Dr. Larisa Vărășteanu, Dr. Sorin Haidu, As. Emese Szabo, As. Andreea Nan, As. Otto Gergely și As. Petru Cotrău.

Profesionalismul și efortul echipelor medicale implicate au făcut posibil transplantul de rinichi la 2 pacienți minori de 11, respectiv 17 ani, în cadrul Institutul Clinic de Urologie si Transplant Renal din Cluj-Napoca. La București, o fetiță de 12 ani a beneficiat de asemenea de transplant. Aceasta are o evoluție favorabilă și este internată la Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii “Grigore Alexandrescu”

“Mulțumim familiei zdrobite de durere pentru gestul care a făcut posibilă salvarea a 3 copilași” transmite Dr. Carmen Pantiș, coordonator program de prelevare de organe și țesuturi în vederea transplantului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.