PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

FOTO/VIDEO. Drumurile din zona Careiului, reparate după raliu. Arată mai bine ca înainte!

Drumurile din zona Careiului au fost reparate după raliul ce a avut loc la sfârșitul săptămânii trecute. Organizatorii evenimentului au trimis utilajele în zonă, iar toate drumurile afectate au fost nivelate.

Oamenii din zonă au fost revoltați după Rally Raid-ul din zona Careiului, eveniment ce a avut loc în perioada 8-10 iunie. Ei au spus că drumurile au devenit impracticabile pentru mașini, iar multe terenuri au fost distruse. Organizatorii competiției au răspuns imediat și au precizat că toate drumurile care au avut de suferit în urma evenimentului intră în reparație. Ceea ce s-a și întâmplat, iar la începutul acestei săptămâni utilajele și-au făcut apariția în zonă.

Acum, la doar câteva zile de la apariția utilajelor, drumurile din zona Careiului afectate după raliu au fost reparate și arată chiar mai bine ca înainte.