Ultima actualizare: azi, 16:16
Locale

O nouă operație în premieră reușită de un medic din Satu Mare. Cum a fost salvată viața unei paciente

Viața unei paciente a secției de Urologie din cadrul Spitalului Județean din Oradea a fost salvată datorită unei intervenții chirurgicale în premieră pentru Bihor, pentru extirparea glandelor suprarenale afectate oncologic, informează Bihoreanul. Intervenția a fost coordonată de dr. Bogdan Feciche, medic primar urolog din Satu Mare.

Premiera a fost semnalată, vineri, de purtătorul de cuvânt al Spitalului Județean din Oradea printr-un comunicat în care se arată că pacienta operată este o femeie în vârstă de 47 ani, diagnosticată cu feocromocitom suprarenalian bilateral, ceea ce înseamnă formațiuni tumorale extrem de rare (0,1% din numărul total de tumori) pe suprarenale, care secretă anumiți hormoni cu rol important în reacția imunitară a organismului, reglând frecvența cardiacă, presiunea sanguină sau nivelul glicemiei.

 „Intervenția a fost una de complexitate ridicată, tehnica laparoscopică permițând extirparea ambelor glande suprarenale în cadrul unei singure intervenții”, a transmis spitalul. Potrivit comunicatului, intervenția a durat 3 ore și a fost posibilă datorită colaborării interdisciplinare între Secția Clinică Urologie și Secția Clinică ATI, echipa operatorie fiind  coordonată de dr. Bogdan Feciche, medic primar urologie și șef de secție, iar anestezia condusă de dr. Simona Mîrț, medic primar ATI.

„Evoluția pacientei a fost favorabilă, cu normalizarea tensiunii arteriale. Pacienta s-a putut mobiliza începând cu a doua zi după intervenție. Aceasta a fost externată într-un timp redus și a avut o recuperare optimă”, afirmă reprezentanții Spitalului Județean din Oradea.


Sursa: ebihoreanul.ro


CITEȘTE ȘI:

4 comentarii

  1. zizilabor Răspunde

    Un mare bravo din partea cumnatului tau.

  2. Hyppocrate Răspunde

    Felicitări domnului doctor pentru că a reușit să plece din lagărul de exterminare sătmăreană și poate acolo are șanse mai mari să facă pentru ce a depus acel jurământ.

  3. Blade Răspunde

    Oare nimeni din urbe nu se întreabă de ce acest medic care a profesat la SJ M a ales sa plece la Oradea? Nimeni?

  4. ... Răspunde

    Dar tu mai ții minte când încerc să explic câte ceva la ceilalți ce de armată de lingăi sare pe capul meu? Dar mai ții minte pe aia cu secția de cardio cu tot cu aparatură și medii aduci din Ungaria dar care a fost complet donat la Oradea???? Mai e puțin și vom ajunge că nu prea mai poți face medicină de performanță la noi. Că nu ai cu cine. Cine e puțin mai bun își ia repede zborul. Bine face, pentru el bine face. E foarte trist.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.